Clădirea Operei din Timișoara va fi iluminată în albastru, marți, 14 noiembrie, la ora 18, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului.
La nivel internațional, culoarea albastră este atribuită luptei împotriva diabetului, iar în fiecare an una din clădirile sau monumentele reprezentative din diferite orașe se iluminează în această culoare. Prin această acțiune, se dorește creșterea conștientizării problematicii diabetului zaharat.
Clădirea Operei din Timișoara a fost iluminată în albastru și cu ocazia Zilei Internaționale a Autismului.
Campania „Controlează-ți Diabetul” își propune informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei diabetului, precum și asupra controlul eficient al diabetului și îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală. Coordonatorul științific al campaniei este doctorul Romulus Timar, șeful Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”.
După ce în 14 noiembrie, Opera din Timișoara va fi iluminată în albastru, acțiunile campaniei continuă în urbea de pe Bega.
Programul acțiunilor:
16 noiembrie 2017 – Testări gratuite de glicemie și hemoglobină glicată și screening de neuropatie diabetică și picior diabetic
Loc desfășurare: Piața Victoriei (în fața Operei)
Interval: 09:00-16:00
17 noiembrie 2017 – Testări gratuite de glicemie și hemoglobină glicată și screening de neuropatie diabetică și picior diabetic
Loc desfășurare: Piața Victoriei (în fața Operei)
Interval: 09:00-16:00
17 noiembrie 2017 – Comunicarea în diabet (Discutăm despre importanța comunicării în diabet)
Loc desfășurare: Sala Aula Magna – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Ora: 13.00
Invitat: Conf. Dr. Cornelia Bala – președinte Asociația Română de Educație în Diabet
18 noiembrie 2017 – Simpozion științific „Diabet, Sindrom Metabolic și alte Boli legate de nutriție”
Loc desfășurare: Hotel Continental
Interval: 08:45-18:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!