Spectacolul va avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 19. Atunci, atât cei mari, cât și cei mici, se vor putea bucura de frumoasa poveste a lui Belle și a Bestiei, transmisă prin muzică.
De partea muzicală s-a ocupat Alan Menken, versurile au fost scrise de Tim Rice și Howard Ashman, iar Linda Woolverton a conceput textul. Regia artistică îi aparține lui Kero – Kerenyimiklos Gabor. De asemenea, concertul va fi susținut de corul și orchestra Operei Naționale Române Timișoara.
Astfel, cei care vor să retrăiască magia poveștii „Frumoasa și Bestia” și să revadă personajele mult îndrăgite precum Lumiere sau Doamna Potts sunt așteptați la concert în 21 decembrie.
Foto: Facebook/BeautyandtheBeast
Citiți principiile noastre de moderare aici!