Opereta ”Silvia”va deschide în această vară Festivalul de Operă și Operetă în aer liber, la Timișoara. În cadrul ediției a II-a a Galei Operelor Naționale, cea mai nouă producție a Operei din Timișoara cu opereta lui Emmerich Kalman, în regia lui Gyorgy Korcsmaros (Ungaria), a fost distinsă cu premiul pentru Cel mai bun spectacol de operetă/musical în stagiunea care tocmai s-a încheiat, iar interpreta rolului titular, soprana Narcisa Brumar, a cucerit trofeul pentru cea mai bună solistă de operă din România în acest an.
Ediția a X-a a îndrăgitului eveniment din Parcul Rozelor se va desfășura în perioada 22-31 august 2014 și va avea în program următoarele spectacole: 22 august, opereta ”Silvia”; 23 august, opera ”Nabucco” de Giuseppe Verdi; 24 august, opereta ”Văduva veselă”, de Franz Lehar; 29 august, ”My Fair Lady”, musical de Frederick Loewe; 30 august, opera ”Rigoletto”, de Giuseppe Verdi; 31 august, de la ora 11, feeria pentru copii ”Steaua de sticlă”, de Silvia Kerim, iar seara opereta ”Liliacul” de Johann Strauss. Cu excepția feeriei pentru copii, toate spectacolele la Parcul Rozelor vor începe la ora 20:30.
Festivalul este organizat de Opera Națională Română și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Accesul publicului la toate spectacolele va fi, ca la fiecare ediție, liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!