Luni, 9 ianuarie, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a transmis că a semnat 242 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea totală a contractelor se ridică la 400.471.379 de lei, adică peste 81 de milioane de euro. Acestea au fost încheiate între autoritățile publice locale din 230 de localități și Ministerul Dezvoltării și vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor puncte de încărcare pentru vehicule electrice, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management local, precum și realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video.
Lista contractelor care au primit finanțare la nivel național se regăsește AICI. Dintre acestea, opt sunt din județul Timiș:
- Comuna Bârna – va primi aproape 2 milioane de lei pentru realizarea unui sistem de monitorizare și supraveghere video
- Comuna Biled – va primi cca. 142.000 de lei pentru dezvoltarea infrastructurii TIC prin sisteme inteligente de management local
- Deta – va primi peste 1 milion de lei pentru implementarea unor sisteme inteligente de management urban
- Comuna Foeni – primește 2,1 milioane de lei pentru realizarea unui sistem de monitorizare și supraveghere video
- Lugoj – primește puțin sub 3 milioane de lei pentru dezvoltarea unui sistem de management urban pentru transportul verde în municipiu
- Comuna Sacoșu Turcesc – va primi peste 1 milione de lei pentru digitalizarea localității prin dezvoltarea infrastructurii TIC
- Comuna Șandra – va lua 145.000 de lei pentru modernizarea și extinderea sistemului de supraveghere video
- Comuna Tomnatic – primește 212.000 de lei pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde și pentru achiziționarea unui sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public
Astfel, în Timiș, prin PNRR, pentru aceste proiecte, vor ajunge aproximativ 9.590.049 de lei (cu TVA inclus), aproape 2 milioane de euro.
Trimite articolul
Xterminati cu minciuna verde
-
Totul e minciuna. Verde, maro, vinerea verde, nu conteaza.