În calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), Ministerul Educației a lansat în această săptămână apelul de proiecte „Schema de granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a)”.
Apelul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. Apelul de proiecte are ca obiectiv major să prevină și să reducă abandonul școlar.
Pe lista de școli eligibile la nivel național pentru aceste investiții prin PNRR se află și opt unități școlare din județul Timiș.
Școlile de află în Timișoara, Lugoj, Buziaș, Criciova, Foeni, Moravița, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.
Este vorba despre: Liceul Teoretic Buziaș; Școala Gimnazială Criciova, Școala Gimnazială Foeni, Școala Gimnazială Moravița, Școala Gimnazială „Dimitrie Leonida” Timișoara, Școala Gimnazială Topolovățu Mare, Școala Gimnazială nr. 12 sat Măguri, orașul Lugoj și Școala Gimnazială Victor Vlad Delamarina.
Din bani europeni, școlile pot obține granturi pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar la nivel gimnazial, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea națională de clasa a VIII-a, precum și pentru îmbunătățirea tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior.
La nivel național, alocarea financiară totală a acestui apel de proiecte este de 105 milioane de euro, fără TVA. Cererile de finanțare se vor depune exclusiv online, prin platforma web dedicată, până la data de 31 iulie 2024. Platforma va fi accesibilă pentru depunerea proiectelor începând cu data de 9 iulie.
„Chiar dacă Timișul se află în topul național al salariilor medii pe județe (conform INS, 5.680 de lei) și este caracterizat de indicatori superiori ai calității vieții, chiar și aici se regăsesc cartiere, arii zonale ori chiar localități ce prezintă riscuri ridicate de abandon școlar.
PNL Timiș încurajează autoritățile locale, rețeaua școlară și responsabilii din sistemul de învățământ județean să coopereze și să propună proiecte în cadrul acestei noi runde din cadrul Schemei de granturi pentru Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, pentru a contribui la reducerea cazurilor de abandon școlar asociate zonelor de risc”, au transmis reprezentanții PNL Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!