Ora de Aur reprezintă timpul, de o valoare inestimabilă, necesar pentru salvarea unui pacient cu afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale critice. Proiectul care poartă numele acestui interval de timp a fost lansat la începutul acestui an şi îşi propune să formeze o reţea de profesionişti şi un centru de coordonare regională a unor astfel de situaţii critice pentru pacienţi.
„Dezvoltarea şi implementarea unui centru pilot de îngrijire a pacientului cu afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale critice în regiunea de Vest, este elementul central al acestui proiect. În vederea îmbunătăţirii actului medical în tratarea acestor pacienţi, se va actualiza şi uniformiza pregătirea profesională a personalului medical şi se vor crea mecanismele interconexiunii celor nouă spitale implicate în proiect. Colaborarea,comunicarea şi protocolizarea actului medical sunt principalele obiective ale programului derulat de Asociaţia Non Profit pentru Anestezie şi Terapie Intensivă Aurel Mogoşeanu, în calitate de solicitant, şi ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara împreună cu Spitalul Municipal Dr Alexandru Simionescu Hunedoara, în calitate de parteneri”, spun coordonatorii proiectului.
În aceste zile, 650 de cursanţi dintre care 350 de medici şi 300 de asistente din spitalele din regiunea de vest a ţării pun la punct un model de comunicare în astfel de cazuri. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013 Investeşte în Oameni! şi are o valoare totală de 1.848.100 de lei, din care 1.682.700 de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!