„Ora de poveste la Cărpiniș – Domnul Personalitate” va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 16, la Școala Gimnazială Cărpiniș. Copiii, cu vârste între 6 și 10 ani, pot participa gratuit la acest eveniment interactiv prin care vor descoperi diverse comportamente prin lectură și jocuri.
Poeta Anca Luisa Sescu le va citi copiilor prezenți poezii din colecția „Domnul Personalitate”. Copiii se vor pune în pielea personajelor din poezii prin diverse jocuri și scurte spectacole de teatru cu păpuși pentru a descoperi diferite caracteristici și comportamente, și dacă acestea sunt, sau nu, demne de urmat.
„Veți afla că Domnul Grabă
Cam încurcă orice treabă,Cum Domnul Nemulțumire
Te poate scoate din fire!Iar Lene face cum face-
De la treabă, se sustrage!Că Domnul Curiozitate
Își cam bagă nasul în toate!Și-acum toată lumea știe
Cum se șterge Murdărie!” – Anca Luisa Sescu
Evenimentul „Ora de poveste la Cărpiniș – Domnul Personalitate” este finanțat prin programul Timotion, cel mai cel mai mare eveniment de alergare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, organizat de Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura, care urmărește să inspire comunitatea locală să sprijine și să se implice în proiecte dedicate comunității.
În cadrul programului au mai fost desfășurate diverse activități cu copii din mai multe sate din județul Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!