„Dacă nu ai răbdare să le arăţi părinţilor sau bunicilor tăi cum funcţionează Internetul, trimite-i la noi. Mediateca « André François » a Institutului francez din Timişoara (IFT) organizează cursuri de iniţiere pe calculator destinate seniorilor“. Aceasta este invitaţia lansată de echipa IFT, care le oferă celor din generaţia matură prilejul să afle „ce şi cum” e cu tastatura de „comp” şi „nevigatul pe net”, într-un cadru plăcut, prietenos, printre cărţile şi albumele mediatecii franţuzeşti.
„Cursul are loc de două ori pe săptămână, câte o oră, la sediul nostru (bd. C.d. Loga nr. 46), în sala de calculatoare a Mediatecii. O grupă este formată din maxim 4 seniori pentru a le permite participanţilor să beneficieze la maximum de explicaţiile formatorului şi de a exersa practic diferite comenzi. Participarea este gratuită pentru abonaţii Mediatecii; dacă doritorul nu este încă abonat, pentru înscriere aveţi nevoie de cartea de identitate, cuponul de pensie (pentru a beneficia de un tarif redus) şi suma de 21.46 lei (abonament valabil 3 luni) sau 47.21 lei (abonament valabil 12 luni). Această înscriere vă oferă şi dreptul de a împrumuta acasă cărţi, reviste şi filme“, precizează Ingrid Diac, secretar cultural al IFT.
Înscrierile la curs se fac în perioada 24 – 31 octombrie la telefon 0256/490544 sau la E-mail: mediatheque@ccftimisoara.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!