Prefectul județului Timiș Zoltan Nemeth a atacat în instanță o hotărâre de consiliu local al primăriei din Săcălaz, privind aprobarea organigramei și numărul de posturi pentru comisiile de specialitate. Nemeth a reclamat încălcarea Codului Administrativ din două motive: hotărârea a fost luată fără suficienți consilieri locali cu drept de vot și comisiile de specialitate au fost schimbate în aceeași zi.
Doi dintre consilierii locali se aflau în conflict de interese, iar hotărârea s-a votat oricum, fără exceptarea celor doi.
„În concret, analizând hotărârea de consiliu local, dosarul de ședință și punctul de vedere al Primăriei Săcălaz, s-a constatat că la adoptarea hotărârii nu mai erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 137 alin. 1 din Codul administrativ, în sensul că nu mai era îndeplinit cvorumul necesar pentru desfășurarea legală a ședinței cu privire la acest proiect de hotărâre, nefiind prezenți suficienți consilieri locali cu drept de vot, urmare a anunțării unui conflict de interese de către 2 consilieri locali cu privire la acest proiect de hotărâre. Conform art. 228 alin. 2 și 3 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în cazul anunțării de către un consilier local a unui interes personal, consilierul local nu mai este luat în calcul la cvorumul necesar adoptării hotărârii cu privire la care și-a anunțat interesul și nu mai are drept de vot la adoptarea hotărârii în cauză”, explică prefectul județului Timiș.
Mai mult decât atât, proiectul de hotărâre adoptat recent la Săcălaz nu avea aviz de la comisiile de specialitate existente la momentul adoptării hotărârii. Culmea, comisiile au fost constituite în aceeași ședință.
„Un alt aspect de nelegalitate este dat de încălcarea prevederilor art. 136 alin. 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, deoarece lipsește avizul consultativ al Comisiilor de specialitate existente la momentul adoptării hotărârii, iar fără acestea, proiectul nu putea fi introdus pe ordinea de zi. În concret, în aceeași ședință a consiliului local s-au constituit noile comisii de specialitate ale consiliului local printr-o altă hotărâre, iar din analiza avizelor rezultă că avizele au fost acordate de aceste comisii nou constituite, deși hotărârea de constituire a noilor comisii nu producea încă efecte, fiind la momentul respectiv necesară obținerea avizelor de la comisiile de specialitate existente anterior”, conchide prefectul județului.
Hotărârea privind stabilirea organigramei și a numărului de posturi pentru aparatul de specialitate reclamată la instanța de contencios administrativ de Zoltan Nemeth este suspendată de drept, potrivit art. 123 alin. 5 din Constituția României.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!