Vă reamintim, Tribunalul Timiș a decis, în urmă cu două luni, să le dea dreptate, parțial, Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria Timișoara și celor 33 de angajați nemulțumiți de noua organigramă. Atunci a fost suspendată hotărârea de consiliu local pentru organigrama propusă de Dominic Fritz, la două săptămâni de la aprobare, iar judecătorii au decis să suspende și examenele de selecție pentru încadrările sau numirii în funcțiile ale funcționarilor publici și personalului contractual, dar și câteva dispoziții de primar.
Conform deciziei, suspendarea produce efecte până la pronunțarea instanței de fond sau „60 de zile în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului”. Cum era de așteptat, Primăria Timișoara a depus recurs. A angajat și avocați externi, chiar firma decanului Baroului Timiș, S.C.P.A. Stănilă și Asociații, cu un contract în valoare de 99.000 de lei fără TVA, 220 de lei/oră.
După amânarea de săptămâna trecută, din cauza incompatibilității judecătorului Maria Dascălu, Curtea de Apel Timișoara a decis, marți, 19 octombrie, să respingă recursul primăriei.
„Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi CL Timișoara și primarul municipiului Timișoara împotriva Sentinţei civile nr. 809 din data de 16 August 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 3407/30/2021. (…) Obligă recurenţii – pârâţi la plata către intimatul – reclamant Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a sumei de 4.760 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă, este soluția pe scurt a instanței.
Deocamdată, Primăria Timișoara funcționează doar parțial după noua organigramă, după cum a explicat avocatul Cristian Clipa, specialist în drept administrativ. Aceasta rămâne însă suspendată până la pronunțarea instanței de fond.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Procesul pentru organigrama Primăriei Timișoara a fost amânat. Unul dintre judecători s-a abținut
Trimite articolul
XSpritz sa vina cu bani de acasa pentru plata avocatilor cu 220 lei/ora si pt plata cheltuielilor de judecata ale sindicatului. SpritZ e bun doar la palavrageala si sifonat banul public
-
Alex, tu lucrezi in primarie😂
-
Ai rabdare. O sa vina Curtea de Conturi si DNA-ul si sa vezi atuncea sarbatoare. O sa sara usr-isti pana la talpi la Sfantul Petre cand o sa-i impute distractia la DoNimic.
Aia n-au mama – n-au tata (cu exceptia PSD-ului, bine’nteles). Imputa pe “presupuse prejudicii” (sau cum dreacu le zice!?) daca nu gasesc altceva. Dar la DoNimic nu e cazul, gasesc la greu, ca e habarnist la administratie.-
Pai daca nu sa facut restructurarea in Primarie, chiar daca schimbi cativa sefi, cei care se ocupa la propiu de tot ce se face in primarie nu vor face nimic pentru ca nu are nimeni ce sa le faca… Prin urmare cine e vinovat, seful daca nu poate restructura, amenda si chiar da afara angajatii pentru ca acestia sunt ajutati de legi, cum ii poate conduce ??
Deci la ni legile ajuta statul la stat.-
Nu are ce sa schimbe functionarul public trebuie angajat pe baza unui concurs foarte riguros si acolo ramane ! doar daca incalca codul administrativ poate fi tras la raspundere o data ce l -ai angajat si a depus juramantul de aia se numeste statutul functionarului public , atentia trebuie s a fie la angajare oameni cu scoala care stiu meserie . Frit si staful USR aau facut organigrama dupa criterii politice normal ca si au pus oamenii lor in functii e omenesc pe undeva …..dar nu scrie asa ceva in CODUL ADMINISTRATIV sa alegi functionari loiali partidului tau! cand se schimba legislatia si permite ca noul PRIMAR sa schimbe pe cine vrea cand vrea doar ca nu i convine ca nu stiu ce functionar a fost angajat de fosta administratie care era de la alt partid. In primul rand ar trebui interzisa politica la functionarii public ….este interzisa de fapt …dar se practica. FUNCTIONARUL PUBLIC TREBUIE SA FIE APOLITIC ..TEHNOCRAT
-
-
-
Mai țineți minte ce zmeu era el în campanie? Cum le va îndrepta el pe toate în România pitoreasca… Ce păcălici el și cu toată “echipa”, de fapt gașca de amatori din jurul sau
-
Si pentru faptul ca in primarie inca lucreaza incompetenti angajati de Robu, care nu doar ca iau leafa degeaba, da’ mai si fac pagube, platesti matale?
Fritz, lasa ajustitia sa-si spuna cuvantul, ca vrem o tzara ca afara, nu dictatura iara. Se mai incalzesc in pic pe margine si aia pentru care aveai tu niste posturi promise, sau poate se gandesc sa faca ceva voluntariat, de ce nu? si apoi daca iasa bine, deja o sa aiba ceva experienta, nu asa, direct pe functie.
-
voluntariat pe banii celor de la OMV, ca doar astia au donat taberei usr-iste
-
Organigrama primariei ar trebui sa fie de competenta consiliului municipal, nu al sindicatului. Concret, ce-a decis instanta, e ca oameni alesi in mod democratic de timisoreni n-au voie sa decida cum sa fie administrata Timisoara, dar o mana de angajati din primarie, ajunsi acolo in varii moduri – cu suspiciuni foarte temeinice ca multi au ajuns acolo prin frauda – au voie sa dicteze intregului oras cum trebuie sa functioneze primaria. Daca matale asta ti se pare corect, io zic sa mergi sa te cauti la cap.
Bravo DOMNULE PRIMAR FRITZ.Alti bani aruncati pr geam cu avocați externi .Avocati juristi din primarie TAIE IN CONTINUARE FRUNZE LA CAINI.Timisoreni tot in frig stau,mizerie in oras peste tot.Si cei 33 de angajați nemulțumiți de noua organigramă,sant pe functi si acuma sant 2 angajati pe post cei vechi si SPECIALISTI angajati de noua administratie.INCA O DATA BRAVO USR,BRAVO DOMNULE FRITZ tot asa si sapele de lemn vor fi la mare cautare
Bine ca banii s-au dus. Iesea de o mie de ori mai ieftin daca facea un drum pana la Bolojan la Oradea, sau sa ii dea dracului un telefon macar, sa il intrebe cum sa faca.
Cred ca s-a cam terminat cu USR-ul in Tm. Din pacate coruptia din justitie (vezi asocierea unei judecatoare cu Culita Chis) si aceasta hotarare ii impinge spre un 15% la urmatoarele alegeri. Au sanse sa obtina un procent mai mare doar datorita unui vot emotional legat de persoane gen “Dragnea” la Bucuresti, OUG, 13, Rosia Montana, colectiv, etc.
Votul emotinal e o caracteristica a romanilor.
-
sau cu sts-ul…
-
ce sa ii impinga la 15% ca au 10% acum. Ii nedrept sa spui ca judecatoarea ii corupta, femeia s-a abtinut. Puteam vb despre incorectitudine dc nu se abtinea.
-
Draga AnusBis, daca erai atat de inteligent pe cat vrei sa pari, nu scriai comentarii pe
Tion. Cu respect, ‘terecu.-
@Andrei cum se face ca toti usr-istii aveti venin pe limba? Spoiler alert: sunteti niste fulgi de zapada.
-
Cam aiurea. Daca te uiti matale pe-aici, toate comentariile anti-Fritz sunt pline de venin. Pe langa ca majoritatea sunt doar afirmatii fara argumentatie logica.
-
-
-
O spun cu regret, nu cu bucurie…
-
Macar stim cinde are ultimul cuvant in administrarea orasului – justita. Si nici nu a a ales-o nimeni. Dar macar e “impartiala” – mai tineti minte ce texte de “foc si pucioasa” avea judecatoarea-sefa la adresa “tinerilor pensati cu gleznute goale”? Aplaudati, doamnelor si domnilor! Nu va ajunge Fritz sa instaureze o dictatura userista -ramanem cu asta veche, securisto-politisto-juridico-mafiota.
PE pacaliciul asta nu-l respinge nimeni?,sunt timisorean de 70 de ani si mi incepe sa-mi fie rusine de ce a ajuns acest frumos oras si pe mainile cui a incaput chiar asa jos am ajuns? Asta saracul e din alta lume,cred ca locul lui e in altaparte!
-
De cel pe care l-a schimbat doar de bine, da?
Sub administratia apusa stralucea Timisoara ca la inceputul secolului trecut.
MH si GJ isi ascundeau numerele, strangeau semintele de pe alei, in general se comportau ca niste nemti mai spalati.
Eu inteleg din aceasta hotarare a justitiei de astazi ca domnul Fritz si domnul Latcau au incalcat legea. Dura lex!
Fritz, ești incompetent. Banii pt avocați ar trebui sa ti se impute. Noi, prostimea, contribuabilii, nu pt asta plătim taxe și impozite. Suntem total de-acord ca ar trebui digitalizată primăria, eficientizată, și dați afara minim jumătate din toți acei plimbatori incompetenți de hârtii inutile, însă ieșeam mai ieftin dacă înainte te-ai fi consultat cu Dl Bolojan, care a rezolvat demult problema angajaților inutili bugetari.
sa plateasca din banii lui avocatii aia scumpi
Friz indeparteaza impostorii si lingusitorii de care te-ai inconjurat si apeleaza la profesionisti care iti vor spune si lucruri care nu-ti plac.
-
Pai n-are cum! El e cel mai mare impostor!
Curva asta germana va fi blestemata la fel ca și otrava biontech. Nu va scapă. Ca noi ne scăpăm de ea este un lucru, dar cu siguranța ne vom scapă de ea. Demonic. In România nici o data!!! Și chelia verde a lui Arahat va cădea lângă tălpi foarte curând.
-
ce treaba are biontech cu primaria Timisoara? aaaa…tu esti cu sosoaca..antena 3 and company…am inteles. Somn usor
-
Imi place ceea ce ai scris! Esti tare! 😂😂😂
Ma intreb ce contine noua organigrama atat de ilegal? Adica votezi omul, dar legea il impiedica sa aiba o noua echipa? Legi pentru functionarasi vesnici si nealesi de nimeni, niste acrituri si niste opărite…
-
Mare dreptate ai IOANE.Ii dam afara pe ai lor si vin incompetenti nostri di USR.Ca lumea sa lasat pacalita de acest PACALICI de import asta este alt ceva.Sa vazut si ieri cat de competenti sant cei din USR RESPINSI pe capete.Atunci dece primari sa faca exceptie??
-
Cum adica echipa noua?
Ce, esti la fotbal pe maidan?
Exista niste oameni care au dat concursuri pe post, care au o cariera si o viata acolo. Nu poti sa-i arunci ca pe niste gunoaie ca a ajuns sef unu pe care l-au votat niste pacaliti. Unul ce nu a facut nimic la viata lui.
Niste pacalici, dar pacalicii au fost la vot. Ca sunt printre noi atatia dobitoci care au zis: “Nu ma duc la vot pentru ca nu ma reprezinta nimeni!”. E, uite cum ii reprezinata pacaliciul.
Asta e mai incompetent ca oricine. Va fi vai de noi.
E drept ca la alegeri si variantele au fost de tot rahatul.-
Cariera si viata in primarie, de acord. Concursuri pe post, asta e deja de domeniul folclorului. Probabil ca greseala a fost ca s-a incercat urmarea formelor legale- iar legea stim cu totii de cine e facuta, pentru cine, si cine o poate interpreta intre 0 si 180°, dupa cerintele clientului. Cand primarii anteriori au infiintat si desfiintat postrui altfel prin abuzuri, toata lumea a tacut. Complice. Daca prin absurd castiga Voichita primaria credeti ca lasa aparatul curent, sau aducea toata echipa de pe Vladimirescu? In frunte cu niste ciomagasi de cartier, sa-i scoata pe refractari din birouri direct pe geam.
-
Un jurist in primarie castiga 3000 lei pe luna si are site de dosare. Calculati cat primeste pe ora. Cred ca diferenta e prejudiciu la bugetul local si Curtea de Conturi trebuie sa se autosesizeze. Dl Fritz poate plati acest prejudiciu din salariul dansului de 20.000 lei pe luna. Mult succes!
-
Da, numai ca juristul ala din primarie cu salariul ala nu rezolva nimic. Daca crezi ca pe 3000 de lei iti sta un om competent din domeniul juridic, medical si inginerie la stat te inseli amarnic! Competentii merg la privat pe 10.000.
Palitura cransiena
Fritz este cea mai mare tzeapa de la Caritas si Fmi incoace. Atunci macar logica iti spunea ca-i un pariu riscant, acuma marea majoritate a alegatorilor n-a simtit nici un pericol, totul parea nemtesc, ca masinile cu km dati inapoi care n-au cum sa se strice ca-s nemtesti si au fost tinute de un batranel in garaj.
-
Noi timisorenii ne-am “fript” de doua ori cu “nemtii”.
Ce primar de tot cac..t
S-a respins recursul, dar de fapt functioneaza tot dupa noua organigrama, directii paralele…… ce rahat de justitie si cu sentinte de rahat avem.
O sentinta normala trebuia sa transeze tot, cu punct si virgula. In sentinta trebuia sa scrie: se anuleaza noua organigrama, se intoarce la veche, x, y, z, nominal se intorc pe posturi, a, b, c, nominal care au fost angajati dupa se pun pe liber, cheltuielile de avocat se platesc de primar, consilieri locali etc care au gresit prin adoptarea noii organigrame etc. 5 pagini de masuri concrete pana la ultima virgula trebuie sa contina o sentinta! Nu asa doar: pai nu e bine, dar vedeti voi mai departe, cs noi suntem judecatori cu salarii si pensii speciale, inamovibili, ni se rupe cum dam cu ciocanelu ca nu avem nici o raspundere!
Ce au sărit prostacii de serviciu să arunce cu lături în Fritz și USR+, mai ceva CA CÎinele lui Pavlov! :)))))
Simțiți cum se apropie funia de par, oilor?
-
Ai dreptate sant foarte competenti cei din USR si maestrul tau Fritz.Dar funia de care vorbesti la cine te referi la cei din USR????Sa vazut si ministri tai competenti care sau prezentat ieri la comisi din 18 propusi 17 respinsi si unul a trecut din greseala
Alo, DNA ???
nici nu vad logica de ce i ar da afara pe fostii angajati. Si spun asta facand o comparatie de ,,competenta,, in ceea ce priveste oamenii adusi de catre Fritz in PMT.
mi-am propus prima realizare pe acest an….si anume…sa am 0 realizari si la anu pe vremea asta! La multi ani mie !
Ce s-a ingrasat. Ii prinde bine viata de primar.
-
Tocmai ca nu-i prinde bine. Cand ai mult de munca la birou, cum are un primar care vede de treburile primariei, nu de meciuri de fotbal trucate, de care-avea timp Robu, stai mult pe scaun, si consecinta e ca te ingrasi. Aia insa nu-i de loc bine.
Cât e de normal sa aibe salariații primăriei sindicat?? Adică salariat ești cu un scop. Daca nu mai întreprinzi scopul pentru ce mai ești salariat? Ar trebui să facă parte din sindicatul șomerilor din primărie pe criterii de non compatibilitate. Desființează naibii toate posturile și ia-o de la 0 cu concursuri și gata cu circu.
-
N-are cum. Printre altele, prin decizia instantei au fost suspendate si concursuri de ocupare a unor posturi in primarie.
Ca idee, ca sa va dati seama ce si cum cu procesul asta: unul din reclamanti e Chis Culita.