Cinci luni s-au făcut evaluări la personalul din Consiliul Județean Timiș, iar miercuri, 31 martie, proiectul a trecut de votul consilierilor județeni. Cele 267 de posturi din organigramă vor fi reduse la 247. Astfel că vor fi 43 de concedieri și 23 de angajări, pentru „a asigura schimbul de generații în CJ”, spune Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Vicepreședinții pot avea doi consilieri personali, dar s-a stabilit că va fi angajat câte unul pentru fiecare. În schimb, administratorul public nu va avea consilier personal. 3.200 – 3.500 de lei este media salariului brut în rândul angajaților CJT.
„Am venit la CJT cu intenția de eficientiza activitatea instituției și de a încuraja performanța administrativă. Le-am spus angajaților că promovez o gândire orientată spre rezultat și nu pentru a face hârtii și maculatură. Este un nou aparat de specialitate, mai suplu, care să răspundă exigențelor din județ. (…) Practic, se vor reduce 43 de posturi și se vor înfința 23 de posturi, diferența fiind de 20 de poziții”, spune Nica.
Administratorul public, Marian Constantin Vasile, susține că noua organigramă se bazează pe „optimizarea folosirii banului public și eficientizarea activității interne”. În această perioadă de evaluare de cinci luni, mulți funcționari publici au fost mutați din compartimentele în care lucrau, „cu acordul lor”, s-au făcut reprofilări și unele posturi au fost transformate.
„Fundamentarea a fost bine gândită, pornind de la realitățile interne, evaluările angajaților, evaluarea fluxurilor și activităților, dar și de la realitățile externe, de exemplu situația pandemică. Am regândit organigrama în sensul desființării a trei direcții și reorganizării unei direcții noi. La posturile de conducere am scăzut numărul de la 31 la 29, în contextul în care am înființat alte structuri, de exemplu Serviciul pentru Dezvoltare Teritorială, pentru a fi suport real pentru toate cele 99 de UAT-uri pe raza județului, dar am și upgradat Compartimentul de Telecomunicații și Transformare Digitală”, a explicat Marian C. Vasile.
S-a înființat și un Corp de control al președintelui, Compartimentul de turism va deveni Compartimentul de Dezvoltare a Turismului și va exista și o „bancă de proiecte”, propusă de Alin Nica la început de mandat, pentru ca primarii să beneficieze de consultanță în implementarea proiectelor. Diplomația și cultura vor funcționa în același compartiment.
Funcționare smart, digitalizare și fără stres
Administratorul public al județului spune că unii angajați s-au temut de aceste evaluări și au devenit chiar autosuficienți în raport cu digitalizările care vor avea loc în CJ Timiș. El precizează că, după această reorganizare, stresul va fi eliminat în rândul funcționarilor publici.
„Ne-am confruntat cu o anumită autosuficiență la nivelul colegilor și chiar teama de a fi evaluați cu nota «bine», care nu implică nicio acțiune la nivel de angajat. Există poate teama de necunoscut, dar cred că la final lucrurilor vor sta mai bine, vom elimina stresul și vom fi siguri de cheltuirea banului public. Când vom implementa primele module pentru managementul documentelor, arhiva electronică, atunci toți angajații vor ști ce au de făcut, se va vedea un act unde se găsește, cât timp a stat și fiecare își va asuma ce face. Așa cred că vom fi mai relaxați, pentru că acum există multe suprapuneri de atribuții și pe lângă asta, vom beneficia de un ajutor din partea instrumentelor digitale, care vor veni în niciun caz pentru a spori birocrația, ci pentru a eficientiza munca”, a mai declarat Marian Vasile.
Despre județul „smart”, Marian Vasile spune că va dura o perioadă de timp până când va fi implementat acest concept și crede în „mersul organic al lucrurilor”.
Trimite articolul
XMai i degraba ‘spart,’ decat smart.
Acolo la acest consiliu se vede ca functioneaza o fabrica cu sute de angajati,ar trebui dati afara nu 20 ci 200 poate s a gresit cu un zero in articol,s au dat 20 afara ca sa nu se spuna ca nu s au facut reduceri,in rest lucrurile merg tot asa,functionari multi si inutili,consilieri la greu,totul pe banii statului,daca de miine s ar reduce numarul la jumatate,lucrurile ar functiona ca si pina acum,nimeni nu le ar duce lipsa celor plecati,iar cei ramasi ar lucra o idee mai mult,nu se vrea sa se faca nimic,nici cu reducerile de bugerari,nici cu pensiile speciale si de serviciu,nici cu pensionarile la 40 de ani,nici cu cumulul pensiei cu salariul la stat,nu se vrea decit o aburire a populatiei,atit doar,dar peste 3 an vine scadenta,si acest nenorocit de aur vine tare pe turnanta,tare de tot si va fi sfirsitul,si a acestor pnl isti si usr isti,inca mai au timp sa faca ceva,ce nu au,minte asta nu au.
Felicitari !!! Este un început bun ! Ulterior digitalizării, vor fi dați afara și alții, pentru ca așa e firesc ! Me întrebam, dle Fritz, Dvs CE ANUME MAI AȘTEPTAȚI ??? Colcăie Primăria de bugetari INUTILI ȘI INCOMPETENȚI !!!! Sau poate mai bine ar fi sa plecați Dvs …
“Cele 267 de posturi din organigramă vor fi reduse la 247.
-Este un nou aparat de specialitate, mai suplu, care să răspundă exigențelor din județ.”
A redus Alin Nimica organigrama de a terminat-o…
Daca reducea Fritzi doar 20 posturi la Primarie sareau in sus prostacii pana in tavan dar la cantaretul bucatar e nu e problema.
“Vicepreședinții pot avea doi consilieri personali, dar s-a stabilit că va fi angajat câte unul pentru fiecare.” Adica copy-paste dupa ce a facut Fritz la primarie. La cat de mare a fost scandalul cu cei doi consilieri pe cap de viceprimar sunt curios daca mai comenteaza cineva la cele doua posturi de consilieri de la vicepreaedintii cjt.
Ce tineri se angajeaza? latraii de pe facebook , care fac parte din tineretul liberal?
De regula se “concediaza ” posturile vacante! Sigur sa aplicat si la CJT ca doar nu s-o face exceptie.
In sfârșit o să mă cheamă la noul job ! Asta daca nu o sa fie iar pile și șuruburi 😅
clar…daca se ocupa marian….o sa fie dezastru
Oameni buni la cj timis se castiga 6000 net, 9000 net ia un sef de serviciu, 10000 net ia un director si asta vine cu 3500 brut, sa i fie rușine. Undebutant in sustemul public ia in mana 3500, 4000 netul, nu brutul. Astia se audce vorbesc. RUSINE, DE 3 ORI RUSINE PNL TIMIS.
Lupii tineri, crocodilii negri .Acestia nu iau 10%, ei lasa 10%.
3.200 – 3.500 de lei brut e fara sporuri si acolo de fapt e problema.
Da, se inlocuiesc “expiratii” capabili, inca buni si chiar dornici de munca. Discriminare pe fatza, caz penal. Vor pricepe ce’au facut abia cand se vor trezi in haosul provocat de asa inlocuitori.
Consiliile judetene ar trebui desfiintate cu totul! 200 oameni x 42 judete, dai afara minim 8000 de oameni. Faci cateva zeci de posturi in ministere care se ocupa direct de impartirea baniilor la comune si cateva zeci de posturi la cnair si drumurile nationale si le transferi si drumurile judetene sa se ocupe de ele. Eventual mai faci cateva posturi in fiecare judet la politie sau la inspectia in constructii care sa se ocupe strict cu verificarea situatiei drumurilor. Si gata! Iar cate un spital ce mai au consiliile judetene le transferi municipiilor.