OSUT se năştea cu 20 de ani în urmă, în primăvara anului 1990, după căderea regimului comunist. De-a lungul vremii au pus la cale numeroase evenimente năstruşnice, printre care şi cel mai mare festival de artă studenţească din Europa, Studenfest. Tot ei sunt cei care militează pentru drepturile studenţilor şi se revoltă de fiecare dată când acestea sunt încălcate sau nu sunt luate în considerare. Şi tot ei sunt cei care oferă bobocilor din Universitatea de Vest, an de an, sfaturi şi îndrumare.
Sărbătoarea de 20 de ani de activitate OSUT a debutat sâmbătă, de dimineaţă, cu o reuniune a foştilor şi actualilor membri ai organizaţiei studenţeşti, în sala Aula Magna din Universitatea de Vest. Au luat cuvântul doi dintre membrii fondatori OSUT, precum şi rectorul UVT, Ioan Talpoş, care şi-a manifestat sprijinul pentru organizaţia studenţească.
„20 este un număr frumos, format din doi de 10, pe care eu îi notez mereu cu plăcere în carnetele studenţeşti, în sesiune. OSUT nu este singura organizaţie studenţească din Universitatea de Vest, dar este cea mai puternică. Şi este şi un simbol al democraţiei, pentru că s-a născut la scurt timp după Revoluţie”, a spus rectorul la reuniunea OSUT. El le-a înmânat actualilor componenţi ai organizaţiei şi o diplomă, prin care le urează „tinereţe fără bătrâneţe”. La eveniment au fost prezenţi şi foşti preşedinţi ai organizaţiei, care au fost luaţi la întrebări de actualii membrii, prin forma unor bileţele.
Sărbătoarea OSUT va continua în cursul după-amiezii cu o serie de traininguri gratuite şi se va încheia târziu în noapte, cu petrecerea aniversară care va avea loc în Q Club din Complexul Studenţesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!