Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, nu a fost posibilă organizarea ceremoniei de premiere cu prezența fizică a copiilor și a cadrelor didactice implicate, aceasta fiind organizată în cadru restrâns cu organizatorii concursului.
Concursul a avut un real succes în rândul elevilor, fiind înscriși peste 400 de elevi din zona 1 Timișoara. Lucrările au fost expuse pe panourile din Foaierul de lângă Sala Multifuncțională – Palatul Administrativ.
Obiectivul organizatorilor a fost să dezvolte o atitudine responsabilă a elevilor și profesorilor față de gestionarea deșeurilor, importanța colectării separate a acestora și protejarea mediului înconjurător.
Concursul a fost structurat pe trei secțiuni, astfel:
- Secțiunea I – învățământ primar : elevii au realizat un desen sau o pictură în care să demonstreze că ştiu cum se realizează colectarea separată a deşeurilor reciclabile și să reflecteze acest lucru în desen.
- Secțiunea II- învățământ gimnazial : elevii și-au expus talentul prin a scrie un eseu despre realizarea colectării separate a deşeurilor reciclabile, punându-le în valoare.
- Secțiunea III – învățământ liceal: elevii au realizat un video sau o fotografie în care și-au exprimat părerea despre cum se face colectarea separată a deșeurilor reciclabile.
Premiile concursului au fost în valoare totală de 20.139,10 de lei, fiind structurate pe următoarele categorii de premii:
- Premiul I – 15x tablete Huawei Media Pad T3
- Premiul II – 20 x Multifunctionala imprimata, copiator, scanner HP Deksjet 2320 All in One
- Premiul III – 30 x Casca audio Sony MDRZX
- Premiile de participare – 90 pixuri, 150 bidoane de apă de 0,5 l, 90 şepcuţe, 90 de sacoşe din material reciclabil.
Începând cu săptămâna viitoare, câștigătorii vor intra în posesia premiilor, prin intermediul profesoriilor coordonatori, care le vor recepționa din partea organizatorilor .
Prezent la ceremonia restrânsă, Alin Nica, președinte Consiliul Județean Timiș a spus: “Mă bucur de această inițiativă a organizatorilor RETIM și ADID, că au răspuns pozitiv așa mulți elevi inițiativei voastre. Am rămas plăcut impresionat de toate lucrările, am văzut dorință, deschidere din partea elevilor, profesorilor în direcția reciclării, colectări separate, a tuturor lucrurilor care ne fac responsabili în vederea obținerii unui mediu sănătos“.
“Foarte multe lucrări frumoase, expresive. Prin aceste lucrări, elevii demonstrează că sunt conștienți de importanța colectării separate a deșeurilor și de protejarea mediului, ei sunt cei care schimbă viitorul și viața prin mesajele lor. Mulțumesc pentru participare elevilor, profesorilor coordonatori pentru implicare. Felicitări câștigătorilor!” a declarat Romeo Petru Ursu, director executiv ADID Timiș.
“Toate lucrările au fost foarte bune, iar unele dintre ele ne dau de gândit.Copiii demonstrează că știu cum se colectează separat, au acumulat aceste demonstrații prin joacă, prin desen, printr-un act creat, iar pe măsură ce vor crește vor deveni cetățeni responsabili cu mediu, ceea ce pentru noi este un succes“, a punctat Sorin Kosz, responsabil comunicare Retim.
“A fost un concurs reușit, cu multe lucrări sugestive înscrise, se vede că profesorii coordonatori s-au implicat în desfășurarea acestui concurs. Mulțumesc tuturor profesorilor, membrilor implicați, și mulțumesc Retim și ADID pentru posibilitatea de a contribui la dezvoltarea armonioasă a cunoștințelor de protecția mediului în rândul elevilor ” declară Ana Crăsneanu, președinte fondator Lions Club Timișoara Dinamic Plus .
Lista cu toți câștigătorii este disponibilă pe site-urile www.adidtimiș.ro și www.retim.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!