Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, măsurile luate urmăresc buna derulare a procesului electoral. Oamenii legii sunt pregătiți să intervină rapid, în limita legii, atât pentru a preveni orice abatere de la normele legale în vigoare, cât și pentru a soluționa cu celeritate eventualele sesizări ale cetățenilor.
Duminică, 9 iunie, aproape 1.600 de angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, 633 polițiști, 383 jandarmi, 314 polițiști de frontieră și 226 de pompieri din județul Timiș vor fi mobilizați pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru a asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot.
Totodată, vor fi pregătite echipe pentru intervenția rapidă și cercetarea incidentelor electorale.
Suplimentar, autoritățile vor institui dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative din cauza aglomerației.
De asemenea, se va organiza o acțiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane. Polițiștii vor să evite astfel turismul electoral.
Alegătorii trebuie să țină cont de următoarele informații:
- Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.
- Puteți vota, duminică, între orele 7-22. Alegătorii care la ora 22 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.
- Codul Penal prevede care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.
În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate în 9 iunie, oamenii legii vor sancționa:
- refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi
- persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot
- persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat
- fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.
- Orice încălcare a legii electorale poate fi sesizată la numărul unic de urgență 112.
Trimite articolul
XDe ceva vreme aflam ca tara asta ar fi fost la mana lui Coldea si a oamenilor lui !! Atunci daca am o problema de ce sa sun la 112 ??? Nu mai bine il sun pe ….. general ?????