Luni, 23 decembrie, de la ora 18.30, spectacolul lectură al unui text de teatru documentar, „Oricine nu se supune”, cu tema Revoluției din Timișoara, va avea loc la Basca, str. Ion Mihalache nr. 2, Piaţa Traian. Spectacolul este rezultatul unui efort de documentare serioasă, s-au studiat arhive, filmări, înregistrări audio şi au fost intervievate persoane care au participat la unul dintre cele mai importante evenimente istorice ale țării noastre, acele persoane care „au ales să nu se supună”.
„Sperăm ca acest spectacol lectură să fie un prim pas spre o montare completă în 2020, când se vor împlini 31 de ani de la Revoluţie. Ţinem să mulţumim Timotion, Alergotura, FundaţiaComunitară cât şi tuturor susţinătorilor noştri. Fără susţinerea lor, acest spectacol şi textul care stă la baza sa nu ar fi existat”, transmit cei de la Solidart.
Citiți principiile noastre de moderare aici!