Negocierile se pare că sunt destul de dure în cadrul Alianţei România Dreaptă (ARD), formată din PDL, PNŢCD şi Forţa Civică. Ţărăniştii au cerut să obţină trei colegii parlamentare, dintr-un total de 14, unde să îşi propună candidaţi. Aceştia au şi fost desemnaţi. Este vorba de Valentin Moldovan, Adrian Orza şi Ciprian Briceag. De asemenea, ţărăniştii şi-ar dori ca aceste trei colegii să fie în Timişoara: două de deputat şi unul de senator. Însă Orza a declarat, miercuri, că PDL este dipus, deocamdată, se le acorde un singur colegiu de senator.
„Oferta PDL e să primim un singur post de senator. Fiecare dintre forţele politice încearcă să îşi maximizeze rezultatele. Sistemul de vot e specific României, în sensul că nu ştii sigur că dacă câştigi colegiul mergi în Parlament. Există siguranţă doar dacă câştigi colegiul cu 50 plus 1 la sută din voturi. Şi în sondajele USL şi ARD, eu personal dintre potenţialii candidaţi ARD stau cel mai bine pe Timişoara. Asta e cumva normal, dar asta nu înseamnă că o să accept orice. Nu pot să mă duc undeva să câştig colegiul şi să stau acasă”, a afirmat Orza.
Simţindu-se pe cai mari după rezultatele de la alegerile locale din acest an, ţărănistul spune că nu va accepta să facă figuraţie în campania pentru alegerile parlamentare.
„Eu nu am spus nici că merg la Senat, nici la Camera Deputaţilor. PNŢCD are o prioritate, după mulţi ani, de a deveni o voce publică şi să acceadă prin candidaţii propuşi în Parlament. Eu îmi asum rolul de colector de voturi pentru alianţă aici, pe plan local, dar şi cu condiţia să acced în Parlamentul României. Eu personal nu vreau să fac niciun fel de compromis sau rabat doar de dragul de a mă vedea nu ştiu cine la televizor”, a mai spus Orza.
Problema în ARD se complică, deoarece şi cei de la Forţa Civică au desemnat doi candidaţi pentru alegerile parlamentare: Teodor Mărieş şi Laurenţiu Ştefănescu. Până şi Noua Republică, partid care încă nu a reuşit să se înfiinţeze, fiind blocat de procese la Tribunalul Bucureşti, antrenează un candidat în persoana lui George Mihoc, un român plecat în SUA din anii 70. Ceea ce ar mai lăsa pentru PDL Timiş, singurul partid parlamentar din cadrul ARD, doar opt colegii de senator şi deputat, din care unul a fost deja revendicat de liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga.
Adrian Orza, Vali Moldovan si Ciprian Briceag vor la Parlament
Adrian Orza ar putea candida la alegerile parlamentare
Citiți principiile noastre de moderare aici!