Apelul lui Adrian Orza se doreşte a fi un răspuns la ceea ce el numeşte “declaraţii belicoase” făcute de preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, pe care nu îl nominalizează direct. În opinia viceprimarului, prin asemenea declaraţii se doreşte transformarea echipei Poli Timişoara în vehicul electoral.
“Declaraţiile belicoase şi încercarea repetată a unora (chiar candidaţi anunţaţi la Primăria Timişoarei) de a transforma Poli în vehicul electoral pentru atingerea unor scopuri personale meschine nu fac decât să adâncească starea de incertitudine în ceea ce priveşte viitorul clubului”, transmite, într-un comunicat de presă, Adrian Orza.
El afirmă că din cauza situaţiei în care se află clubul de fotbal timişorean se impune organizarea unei întâlniri între “factorii de decizie”, care să conducă la găsirea unei soluţii pe termen lung.
“În lumina deciziei TAS, a ultimelor evoluţii în ceea ce priveşte dezvăluirea corupţiei existente la nivel înalt în fotbalul românesc şi european, a întâlnirilor în cerc restrâns care nu au dus la niciun rezultat concret şi a situaţiei financiare precare prin care trece clubul, propun organizarea în cât mai scurt timp a unei întâlniri publice a factorilor de decizie care să ducă la găsirea unei soluţii legale, viabile, solide, pe termen lung în ceea ce priveşte viitorul echipei iubite de zeci de mii de timişoreni”, mai spune Adrian Orza.
La această întâlnire ar trebui să participe, susţine viceprimarul, toţi consilierii locali şi judeţeni, “indiferent de opţiunea pe care o au”, conducerea clubului, oameni de fotbal implicaţi în fenomen pe plan local, reprezentanţii suporterilor, ai sponsorilor actuali ai clubului, dar şi ai mediului de afaceri local, ai mass-media, “precum şi alte personalităţi care împărtăşesc dragostea faţă de acest club”.
“Continuarea în spaţiul public a atacurilor într-un mod care nu face cinste spiritului Timişoarei nu va face decât să adâncească şi mai mult criza în care se găseşte clubul, cu toate că rezultatele obţinute de jucători pe teren sunt remarcabile”, mai afirmă viceprimarul Timişoarei.
Prpunerea lui este ca o astfel de întâlnire să aibă loc în cursul săptămânii 7-13 noiembrie 2011, iar soluţia la care se va ajunge în urma acestei întâlniri trebuie să fie acceptată şi asumată de toată lumea şi să ducă la “consolidarea echipei şi clubului, evitând apariţia în viitor a unor situaţii de genul celei traversate în prezent”.
“Sper ca maturitatea şi echilibrul să prevaleze în faţa meschinăriei şi a jocurilor de interese”, concluzionează Adrian Orza.
Ce s-a intamplat cu fondurile publice acordate echipei Poli Timisoara?
Citiți principiile noastre de moderare aici!