Omul de afaceri Ovidiu Tender a încercat să scape câteva dintre acuzațiile din dosarul în care a fost condamnat pentru înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup infracțional organizat, spălare de bani și spălare de bani în formă continuă.
Avocații lui au încercat să profite de dezincriminarea abuzului în serviciu, iar în cazul în care solicitarea ar fi fost admisă omul de afaceri ar fi beneficiat de o reducere a pedepsei.
În august 2018, magistrații de la Tribunalul Arad au decis respingerea contestațiilor la executare reunite, iar apărătorii lui Tender au contestat decizia la Curtea de Apel Timișoara. Marți, judecătorii timișoreni au decis însă și ei să respingă solicitările, păstrând astfel decizia colegilor lor din Arad.
Președintele completului de judecată a considerat că contestația la executare ar putea fi admisă în parte în sensul dezincriminării infracțiunii de abuz în serviciu. Cu toate acestea, solicitarea a fost respinsă definitiv, deși magistrații timișoreni nu au putut să cadă complet de acord asupra deciziei.
„În baza art. 4251 alin. 7 pct. (1) lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Tender Ovidiu Lucian împotriva sentinţei penale nr. 332 din data de 22 august 2018 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr 22015/3/2017** Menţine sentinţa penală atacată. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestaţie. În baza art. 272 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 6 şi art. 10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor încheiat între Ministerul Justiţiei (înregistrat la această instituţie sub nr. 48025/2015) şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, care în temeiul art. 275 al. 6 Cod procedură penală, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.10.2018. Preşedinte Judecător Cu opinie separată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei la executare în privinţa dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu”, se arată în soluția pe scurt dată de magistrații timișoreni.
Omul de afaceri a fost condamnat inițial la 12 ani și șapte luni de închisoare în dosarul Carom, în vara lui 2015. În 2017 Tribunalul Arad a emis un nou mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, iar pedeapsa a fost modificată la 9 ani și două luni. Omul de afaceri este acum încarcerat în penitenciarul Arad.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2099368″]
[related-post post_id=”2070497″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!