În HELLA, oamenii sunt cei care reprezintă temelia companiei. Fabrica de la Ghiroda este în continuă dezvoltare, iar asta înseamnă investiție în forța umană. Credem în puterea oamenilor de a inspira viață și energie tehnologiei. Mai mult, punem preț pe cunoaștere și loialitate.
Unitatea de producție angajează personal pe posturi de operatori, producție, SMT și de magazie, precum și motostivuitoriști și tehnicieni de linie. Aici, într-un mediu curat și liniștit, vor contribui la producerea sistemelor și componentelor electronice pentru constructori de mașini de top.
Ai mai lucrat în HELLA? Un bonus de reintegrare, cu recunoașterea integrală a vechimii, îi așteaptă pe foștii angajați care se întorc în HELLA Ghiroda. De asemenea, salariul acestora va fi stabilit în funcție de experiența în automotive, pornind de la un minimum de doi ani, și vor beneficia de contract de angajare HELLA.
Compania de automotive oferă nu mai puțin de 32 de beneficii, create special pentru angajați, indiferent de vechime.
Beneficii financiare
Noii angajați au salarii atractive, adaptate la experiență, mai ales automotive, la care se adaugă și contract pe HELLA pe perioadă nedeterminată, precum și bonusuri și prime lunare, al 13-lea salariu, ore suplimentare plătite dublu și sporuri de activitate. Angajații au și tichete de masa de 20 de lei pe zi, tichete cadou de Paște și de Crăciun, 1 Iunie și 8 Martie, precum și bonus de vechime și majorări salariale periodice, de asemenea, în funcție de vechime, bonus de căsătorie, bonus naștere copil sau bonus la pensionare, precum și sprijin în cazul unui deces în familie. Cei care recomandă colegi noi sunt răsplătiți cu bonusuri substanțiale. În plus, HELLA asigură cel puțin 22 de zile de concediu pe an și zi liberă aniversară.
Beneficii pentru sănătate
Compania multinațională este preocupată de starea de sănătate și echilibru a angajaților săi, astfel că le pune la dispoziție beneficii cu grijă pentru toți oamenii din HELLA: asigurare sau pachet medical, precum și pentru servicii stomatologice, activități sportive, concediu medical, competiții sportive, workshop-uri de wellbeing și zone de relaxare.
Beneficii pentru educație
Angajații HELLA au ocazia să se dezvolte profesional prin intermediul cursurilor de formare disponibile. De asemenea, angajații pot participa la Buddy program, în cadrul căruia colegii cu experiență devin mentori și sprijin pentru cei noi. Pentru dezvoltarea personală, sunt disponibile și reduceri în librării.
Beneficii pentru familie
HELLA își manifestă activ grija față de angajați și familiile lor, oferindu-le asigurare medicală cu reducere pentru membrii familiei, acces gratuit sau cu reducere la programe pentru copii, precum și reduceri la grădinițe private.
Beneficii pentru timpul liber
În HELLA, starea de bine a angajaților este importantă, de aceea sunt disponibile bilete la evenimente culturale (teatru, film, concrete, festivaluri, etc), zi liberă aniversară de ziua de naștere și zile de concediu în plus pentru fiecare an de vechime în HELLA.
Transportul este gratuit, cu posibilitatea extinderii rutelor de transport deja existente: Giroc – Moșnița – Bucovăț și Timișoara – Giarmata – Pișchia – Fibiș – Mașloc – Alioș.
Socializare și spirit de echipă
HELLA organizează, pentru angajați, teambuildinguri, evenimente de relaxare, zile ale porților deschise, celebrări ad-hoc, tombole sau concursuri.
În locație, angajații își desfășoară activitatea într-un mediu echilibrat, cu facilități diverse, precum cantina unde pot servi mesele în timpul programului, și unde se bucură de stabilitate și oportunități de dezvoltare în carieră. Noii colegi fără experiență în domeniu sunt instruiți la locul de muncă și beneficiază de tot sprijinul celor cu vechime în HELLA pentru a se integra fără dificultăți.
HELLA România este lider, pe platforma națională care monitorizează companiile, undelucram.ro, în clasamentul Industrie – Producție Industrială, pentru anul 2022, datorită beneficiilor financiare, oportunităților de carieră, setului de proceduri și valori și a echilibrului dintre timpul liber și cel petrecut la muncă.
Află mai multe despre oferta de joburi din HELLA Ghiroda și pe site-ul hella.ro, pe pagina de Cariere.
De 17 ani în Timișoara
Cea mai mare locație HELLA din România, HELLA Ghiroda (Timișoara), are aproximativ 1.200 de angajați, dintre care jumătate lucrează în zona de producție. Aici sunt produse zeci de tipuri de piese și de echipamente: de la actuatoare la sisteme complexe de management al bateriilor, precum și computerul auto sau pedalele. Aproximativ 500.000 de unități sunt livrate în fiecare săptămână din uzina din România către cei mai prestigioși producători automotive.
Despre HELLA
HELLA, furnizor automotive de anvergură internațională, este o companie listată la bursă, operațională sub brand-ul umbrelă FORVIA. În cadrul acestui grup, HELLA reprezintă înalta performanță în tehnologia de iluminat și electronică în industria auto. În același timp, compania acoperă un portofoliu larg de servicii și produse pentru ateliere și magazine de piese auto, precum și pentru constructorii de vehicule speciale prin intermediul Business Group Lifecycle Solutions. HELLA are 36.000 de angajați în mai mult de 125 de locații în întreaga lume și a generat, potrivit datelor preliminare, vânzări de 6,2 miliarde de euro, în anul fiscal 2021/2022.
În România, HELLA este prezentă de 17 ani, cu trei centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție, situate în Timișoara, Arad, Lugoj, Craiova, având peste 4500 de angajați.
Despre FORVIA
FORVIA îmbină tehnologia complementară și avantajele industriale ale Faurecia și HELLA. Cu peste 300 de zone industriale și 77 de centre de proiectare și dezvoltare, 150.000 de angajați, printre care 35.000 de ingineri în mai mult de 40 de țări, FORVIA oferă o abordare unică și cuprinzătoare a provocărilor prezentului și viitorului din domeniu. Compusă din șase grupuri de business cu 24 de linii de produse și cu un portofoliu puternic de peste 14.000 de patente, FORVIA se pregătește să devină un partener orientat în zona inovației și a integrării pentru constructorii de top de mașini din lume. FORVIA își propune să determine transformarea mobilității, prin proiecte vizionare.
(2018)
Citiți principiile noastre de moderare aici!