Mai mult chiar, am primit nu mai puțin de 40 de amenzi pentru că am amplasat aceste banere, deși avem aviz de principiu pentru ocuparea domeniului public pentru toate.
“Considerăm că telefoanele de amenințare primite de la Poliția Locală începând cu ora 05 dimineața și cele 40 de amenzi constituie o formă de neacceptat de presiune asupra mea și un abuz enorm. Asta mai ales în condițiile în care și primarul Robu are amplasate astfel de banere în tot orașul (foto atașat), la fel ca și alți candidați. În situația în care banerele vor fi date jos, vom face plângeri penale pentru distrugere tuturor celor care le vor atinge, iar șefilor din poliția locală, și primarului Robu plângeri penale pentru abuz în serviciu. Evident că aceste simulacre de amenzi le vom contesta în instanță. Totodată somăm poliția locală să nu se mai implice în campania electorală și cerem public conducerii Poliției Locale și administrației Robu să facă publice amenzile aplicate PNL Timiș și USR care au amplasat la fel ca și noi corturi și banere pe domeniul public. În situația în care nu o fac, înseamnă că ele nu există și atunci lucrurile sunt cu atât mai grave, pentru că este clar pentru toată lumea că Nicolae Robu și acoliții lui adunați în poliția locală fac abuz de putere doar în cazul PMP,” a declarat ministrul Alexandru Mutruc.
Trebuie spus că primarul Robu nu este la primul abuz de acest tip, în urmă cu câteva zile cerea avizul DSP Timiș pentru amplasarea corturilor de strângere de semnături și proiecte tehnice pentru amplasarea banerelor în oraș tuturor contracandidaților lui la fotoliul de primar al Timișoarei, fotoliu pe care vremelnic, încă îl mai ocupă până în 27 septembrie.
Abuzurile de tip dictatorial ale administrației Robu sunt cu atât mai grave cu cât au loc chiar în primul oraș liber de dictatura comunistă, Timișoara!
“Nicolae Robu la fel a făcut și la alegerile europarlamentare și la cele prezidențiale. Încep să cred că liberalul Nicolae Robu are ceva de împărțit în special cu PMP. Îi readuc aminte primarului Robu că PMP și PNL sunt parteneri de guvernare, iar acțiunile sale sunt în contradicție cu parteneriatul pe care PNL și PMP îl au. Acțiunile de intimidare proliferate de primarul Robu în ultimele săptămâni sunt demne de un DICTATOR disperat care vede că-i fuge pământul de sub picioare. Sunt acțiuni demne de dictatorul Lukașenko și nu ale unui primar dintr-un oraș european. Domnule Robu, AICI E TIMIȘOARA ȘI NU MINSK, AICI E ROMANIA, NU BELARUS,” a declarat Cornel Sămărtinean, președintele PMP Timiș și candidat la postul de Președinte al Consiliului Județean Timiș.
(147)
Citiți principiile noastre de moderare aici!