Furtuna devastatoare de duminică, din Timișoara, a avut consecințe devastatoare. Doi oameni și-au pierdut viața, iar alte câteva zeci de persoane au fost rănite. Primarul Nicolae Robu susține că vântul a suflat cu 108 km/h, doborând aproximativ 3.500 de copaci pe raza orașului. Înlocuirea lor va costa 3,5 milioane de lei, cu tot cu TVA.
„Am un bilanț care încă nu este definitiv. Se estimează că circa 3.500 de arbori au fost distruși. Unii au fost smulși cu rădăcini cu tot, alții retezați de la sol. Valoarea costurilor pe care le va comporta înlocuirea lor, pentru că evident că noi nu vom lăsa Timișoara cu mai puțini arbori, se ridică la circa 3,5 milioane de lei. Am pierdut un număr impresionant de arbori, dar vrem ca orașul nostru să aibă și mai mulți arbori decât avea. Orașul a fost blocat în totalitate după furtună. Intervenții s-au făcut într-un timp scurt, să se poată circula pe principalele artere și pe o bună parte dintre celelalte, pentru că acesta a fost principalul scop, deblocarea orașului. Am dat dispoziții ca prioritar să se intervină pe străzile mai importante sub aspectul traficului și abia după aceea în cartiere, între blocuri și abia în ultima etapă se va interveni pentru degajarea completă în parcuri”, a anunțat marți Robu.
Lucrările în Parcul Central și în Parcul Alpinet au fost oprite, până când vor fi degajați toți arborii culcați la pământ de pe șantierele din cele două parcuri. Pagube serioase au fost și la Grădina Zoologică, iar remedierea stricăciunilor ar urma să coste cam 810.000 lei, cu tot cu TVA. La Zoo timișorenii au fost chemați să dea o mână de ajutor, mai ales că animalele sunt închise în adăpsturi de la furtună și nu pot fi scoase afară, gardurile habitatelor fiind distruse.
[related-post post_id=”1900473″]
Specialiștii de la Direcția de Mediu estimează pagube de 4,3 milioane de lei. Au fost afectate și acoperișurile în piețe, atât în Badea Cârțan, care ar trebui să fie în șantier, cât și în Piața de Gros, la sediul administrativ, și în Piața Iosefin.
Imediat după furtună, toate societățile primăriei au fost mobilizate să intervină în oraș. O mână de ajutor au dat-o și pușcăriașii de la Penitenciarul Popa Șapcă. Intervențiile continuă până când tot orașul va fi curățat de dezastrul lăsat în urmă de vijelia puternică de duminică.
Timișorenii s-au mobilizat și au decis să pună și ei umărul la curățenie. Vor ieși pe străzi marți, începând cu ora 17, oriunde vor și consideră că este nevoie de ajutor. Recomandarea celor care strigă adunarea este să aibă cu ei mănuși de grădinărit și haine lejere.
[related-post post_id=”1900432″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!