Cei trei au fost observați duminică seară pe câmpul din apropiere de Vama Moravița. Polițiștii de frontieră și-au dat seama imediat că ceva nu este în regulă și au trimis o echipă de intervenție în zonă pentru a-i prelua pe călătorii clandestini. Cum aceștia nu vorbeau limba română, au fost duși la sediul poliției de frontieră pentru verificări.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 ani. Aceştia au declarat că au trecut frontiera pe jos din Serbia în România cu scopul de a ajunge în Italia, unde se află rudele lor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe, pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!