Cei cinci au fost depistați în zona localității Jebel duminică la prânz. Polițiștii de la postul de acolo, dar și polițiștii de frontieră au fost trimiși la fața locului pentru a-i intercepta.
„Astfel, în apropierea localităţii de frontiera Jebel, poliţiştii de frontieră au depistat 5 cetăţeni străini (3 adulţi şi 2 minori) care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluati şi transportaţi la sediul instituţiei, pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Pakistan, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, iar copiii de 12 şi 14 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.
Migranții sunt cercetați acum pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Ei au fost preluați de o echipă a Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!