Cei doi au fost depistați luni seară, în jurul orei 23.30, de o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, care executa misiuni de supraveghere pe direcţia localităţii de frontieră Partoş.
“Patrula a observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, două persoane care se deplasau pe jos, peste câmp, dinspre Serbia spre România. Imediat poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate două persoane de sex masculin, care au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, în vârstă de 25, respectiv 30 ani, care nu deţineau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, au transmis polițiștii de frontieră timișeni.
Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe, pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!