Cei doi au fost depistați de polițiști în marți în jurul orei 00.30. Mergeau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul țării. Pentru interceptarea lor a fost trimisă o patrulă în zonă, iar suspecții au fost reținuți și duși la sediul Poliției de Frontieră Timiș.
„În cadrul verificărilor s-a stabilit că este vorba despre doi cetăţeni pakistanezi, în vârstă de 30 şi 34 de ani. Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele două persoane fiind preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!