Campania Academiei Mămicilor din Timișoara, „Pantofi călduroși pentru zile friguroase” se află deja la a patra ediție.
„Poate părea imposibil, însă, știați că încă există copii care nu au pantofi călduroși în perioada mai rece a anului? Copii pentru care o pereche de ghete călduroase reprezintă doar o dorință? Sunt familii care nu își permit să încalțe unul dintre copii sau chiar pe niciunul?”, spun reprezentanții Academiei Mămicilor.
Vor ajuta 200 de copii din mediul rural, din județul Timiș, acolo unde nu au ajuns încă, pentru a le face trecerea prin perioada friguroasă mai ușoară. Costul estimativ pentru o pereche de pantofi este de 90 de lei. Puteți contribui cu orice sumă, direct în contul AMT, cu mențiunea „Campanie pantofi”.
Datele contului AMT sunt:
- Asociația Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială
- CIF: 33102961
- Nr. cont: RO18BRDE360SV38907053600
Citiți principiile noastre de moderare aici!