Evenimentul este organizat de voluntarii de la Kids Club Giarmata, în parteneriat cu Primăria Comunei Giarmata și Școala Gimnaziala din Giarmata și marchează începutul toamnei și vremea recoltei.
Copiii cu vârste între 7 si 12 ani sunt așteptați să participe la parada costumelor și să își prezinte creațiile vestimentare realizate împreuna cu părinți sau prietenii. Cele mai interesante și creative costume vor fi premiate.
Cei mici sunt invitați de asemenea la dans alături de un instructor din Timișoara. Voluntarii de la Kids Club Giarmata vor pregăti limonadă și popcorn. Copii sunt încurajați să aleagă costume pozitive, creative și inspirate din basme sau filme, dar să nu interpreteze personaje negative sau înfricoșătoare.
Copiii care vor să participe trebuie să se înscrie printr-un mesaj pe WhatsApp la numărul 0765.861.888 până luni, 24 octombrie, la ora 18. Evenimentul are și o componentă caritabilă, iar participarea se face în baza unei donații de 10 lei. Donațiile vor ajunge la Kids Club Giarmata pentru organizarea unei tabare de terapie prin artă și ecologie.
„Este al treilea an când îi invităm pe cei mici să își realizeze costume și să și le prezinte la parada bostanilor. Mai mult, fiecare copil trebuie să decoreze un dovleac, așa cum făceam și noi când eram de vârsta lor. Anul acesta, după 2 ediții în pandemie, extindem invitația pentru toți copii din Giarmata. Alături de noi vor veni și un grup de copii refugiați din Ucraina, stabiliți în Timișoara”, transmite Simona Ilioni Loga, voluntar Kids Club Giarmata.
Trimite articolul
X,,Evenimentul are și o componentă caritabilă, iar participarea se face în baza unei donații de 10 lei. ,,
Probabil acesti concetateni probabil nu au nici o idee ce inseamna ,,DONATIE,,
aici sa inteleg ca este o participare CONDITIONATA de o DONATIE !!!!!!!
donație, donațiisubstantiv feminin
1. Contract prin care una dintre părți transmite celeilalte proprietatea unui bun material fără să primească ceva în schimb.
sinonime: donare
1.1. Act de donație = act prin care o persoană dăruiește altei persoane sau unei instituții un lucru fără a primi nimic în schimb.
1.2. concretizat Bun material transmis printr-un astfel de contract.
Halo !!! doamna Simona Ilioni Loga si domunl Ilion Loga ii mai bagati in oala dumneavoastra si pe primar si pe directorul de la scoala (doi tinerei )