Însufleţită, oricum, de forfota firească a Târgului de Crăciun, inima oraşului a prins culoare sâmbătă, când, în faţa Catedralei Mitropolitane, tinerii artişti, îmbrăcaţi în splendide costume naţionale, au depus o coroană de flori la monumentul eroilor din Piaţa Victoriei, apoi au străbatut zona până în faţa Operei. Membrii Ansamblului Mărţişorul din Cluj-Napoca au deschis alaiul din care au mai făcut parte cei de la Nis, din Serbia, moldovenii de la Arcanul-Suceava, sibienii din Ansamblul Ardealul şi, desigur, ai noştri: Doina Timişului şi Mladost, formaţii ale Casei Studenţilor, instituţia care a organizat acest eveniment aflat la prima ediţie.
Trecătorii s-au oprit să fotografieze parada cu telefoanele mobile, iar popasul de la Operă a însemnat un mic spectacol: salbele sârboaicelor din Ansamblul Oro au zornăit ritmic, Arcanul a adus în joc căluţii, capra şi măştile, bănăţenii au dovedit că e pe drept faima lor de dansatori minunaţi. A fost preambulul serii de gală a Festivalului de Colinde, deschisă la ora 17 la Sala Capitol.
Codrina Diana Tomov
Citiți principiile noastre de moderare aici!