Peste 40 de autovehicule istorice vor fi expuse în Retroparada Primăverii, în fața Operei din Timișoara. Evenimentul va avea loc în 22 aprilie și va începe la ora 10.30. Automobilele istorice nu vor sta pe loc. Expoziţia va începe la ora 10.30 şi se va încheia la ora 13.00 cu o paradă pe principalele bulevarde ale Timișoarei. Locul de oprire va fi blv. Vasile Pârvan, la sala de evenimente Prestige Events (vis-a-vis de Universitatea de Vest), unde va avea loc ”Şueta Colecţionarilor”, la ora 13.30.
În Piața Operei, la ora 11.30, va avea loc și o lansare de carte: Automobilele în Timișoara interbelică, în care, printre cele 226 de pagini, timişorenii vor găsi fotografii şi informaţii inedite cu şi despre automobilele care au circulat în oraş în perioada 1919-1941.
Retroparada Primăverii este organizată de Retromobil Club România și se află la cea de-a cincea ediţie.
„Pe lângă membrii şi simpatizanţii din Timiş, Arad şi Caraş-Severin, vom avea participanţi din Serbia şi Ungaria. Sperăm că vom avea şi în acest an peste 40 de autovehicule, dacă timpul va fi favorabil”, transmite Vlad Capotescu, reprezentant în Timiş al Retromobil Club România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!