„Am apreciat evoluţia valorilor indicatorilor de performanţă ai Poliţiei Locale Timişoara în ultimii ani şi le-am spus poliţiştilor locali, comandantului Poliţiei Locale, domnului director executiv Doru Spătaru, că apreciez această evoluţie şi că am aşteptări mari de la Poliţia Locală în punerea în aplicare a unora dintre angajamentelor mele electorale. M-aş referi la problema cerşetoriei, a vagabondajului şi a hoţiei stradale”, a afirmat Robu după şedinţa de bilanţ.
Şeful Poliţiei Locale, Doru Spătaru, spune că instituţia suferă la capitolul personal, pentru că trebuie să se descurce cu 300 de oameni, şi dotări, folosind în prezent câteva maşini închiriate de la RATT. De aceea, în următoarea perioadă urmează să fie promovat un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui necesar de autovehicule pentru Poliţia Locală. Anul acesta vor fi achiziţionate trei autovehicule, pentru care a fost prevăzută în buget suma de 226.000 de lei.
„Proiectul de hotărâre care va fi introdus în consiliul local vizează necesarul parcului auto al Poliţiei Locale. Se va aproba necesarul pentru funcţionalitate, 25 de autovehicule, patru pentru intervenţie rapidă, una pentru transport de persoane şi celelalte pentru serviciile operative, pentru circulaţie şi ordine publică, pentru disciplina în construcţii, protecţia mediului, acţiuni pe comerţ, patrulare…. Anul acesta se vor achiziţiona trei maşini, iar restul, până la 25, în anii următori, în funcţie de buget. (…) În prezent avem şase maşini de patrulare şi una de intervenţie de la RATT. Este anormal ce se întâmplă. Timişoara nu poate să ofere cetăţenilor siguranţa stradală corespunzătoare cu 300 de poliţişti, lucrăm 24 de ore din 24, la Poliţie nu se închide niciodată activitatea, indiferent ce se întâmplă”, a explicat Spătaru.
Primarul a dat asigurări că se vor face demersurile necesare pentru ca „Poliţia Locală să fie mai mobilă” şi „să poată fi văzută în acţiune în cât mai multe părţi ale oraşului”. „Să nu înţelegeţi că anul viitor se vor achiziţiona restul de 22 de maşini, s-a stabilit necesarul auto. Acum se achiziţionează trei maşini, iar la anul atâtea câte vom putea în funcţie de prevederile bugetare. Vom vedea ce sume vom putea aloca, dar trebuie să gândim pe termen mai lung”, a adăugat Robu.
Edilul le-a mai transmis poliţiştilor locali că vrea să se pună accent pe disciplina în construcţii şi protejarea patrimoniului, să aibă „o atitudine nuanţată” faţă de cetăţeni în general şi „toleranţă zero faţă de cei care sfidează normele de bun-simţ şi normele legale”.Poliţiştii locali au constatat 14.413 contravenţii în prima jumătate a acestui an, în condiţiile în care în 2011 au fost constatate 34.243 pe tot parcursul anului. În total au fost aplicate amenzi în valoare de 3,7 milioane de lei în primele şase luni ale anului, dar din aceste amenzi s-a încasat la bugetul local al Timişoarei sub un milion de lei. Au fost contestate 352 de procese verbale de contravenţie în primul semestru, faţă de 1.830 câte au fost contestate tot anul trecut.
Se pregateste debarcarea actualei conduceri a Politiei Locale Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!