Potrivit reprezentanților CJ Timiș, evenimentele se vor organiza gratuit timp de 20 de zile la Muzeul Satului din Timișoara. „Activitățile se vor desfășura în aer liber, cu intrare gratuită, pe un teren care depășește 10 hectare, astfel încât pot fi respectate toate normele de prevenire a răspândirii coronavirusului”, precizează aceștia.
Activitățile propuse de CJ Timiș
Reprezentanții instituției se gândesc la evenimente pentru familie, se va instala un patinoar, vor avea loc spectacole de teatru și ateliere de citit, pictură sau meșteșugărit desfășurate într-un cort încălzit. Printre activități se mai regăsesc și reproducerea de icoane, tehnica mixtă pe pânză, realizarea de cărți poștale sau chiar realizarea de măști contemporane din deșeuri reciclabile, cu ajutorul unui muzeograf al Muzeului Național de Artă. Biblioteca Județeană Timiș va veni cu trei programe culturale: poeme rostite de statui vivante pe aleile Muzeului Satului, lectură „aprinsă” în lumină neconvențională, precum torțe sau faruri de motociclete și Text concerto – muzică live întreruptă, imprevizibil, de scurte recitaluri literare.
Cei de la CJ Timiș vor instala și iluminat festiv, photo corner-ul lui Moș Crăciun și vor aduce în parc personajele de poveste pe post de îndrumători spre locurile de activități. Căsuțele etniilor din incinta Muzeul ui Satului vor fi amenajate să primească oaspeți, iar la scena mare vor avea loc atât concerte folclorice, cât și recitaluri pop. În zona de lângă lac vor fi instalate lumini, spații de relaxare și muzică mixată de diferiți DJ.
Cei de la CJ Timiș s-au gândit și la gusturi și arome, așa că se vor face activități precum coacerea pâinii în cuptorul tradițional al Muzeului Satului, se va face pomana porcului sub forma unei demonstrații culinare, ceaune și vor veni tonete cu cârnați vienezi sau burgeri vegetarieni.
„Pregătim activități care au în centru familia și care încurajează participarea copiilor la programul artistic, sportiv și de divertisment, fără costuri suplimentare pentru părinți. Ne-am gândit să valorificăm Muzeul Satului, aflat în patrimoniul Consiliului Județean Timiș, deoarece este situat în Pădurea Verde și poate fi locația perfectă pentru evenimente care aduc oamenii împreună fără a crea aglomerații. Cele peste 10 ha de teren pot fi folosite creativ, astfel încât publicul să se poată bucura de activități, cu respectarea distanțării fizice. Cultura și arta au un rol esențial în păstrarea sentimentului de apartenență la comunitate și pentru dezvoltarea armonioasă a tinerelor generații. Putem da un semnal de repornire a sectorului cultural, în siguranță, cu respectarea realității epidemiologice. Ne gândim, planificăm și organizăm din timp” transmite Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Evenimentul aflat în organizare la Consiliul Județean Timiș va avea loc în perioada 4 – 23 decembrie: de marți până duminică, începând cu ora 17, iar în weekend pe durata întregii zile. Programul final va fi anunțat ulterior de CJ Timiș.
Instituțiile culturale implicate sunt: Muzeul Satului Bănățean, Muzeul de Artă Timișoara, Biblioteca Județeană Timiș, Teatrul Merlin, Muzeul Național al Banatului și Casa de Cultură și Artă Timiș.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XCJT, să analizați și posibilitatea susținerii Festivalului Inimilor și TimFloralis acolo, cu regimul ăsta opresiv a lui Fritz uitați ce am ajuns.
-
Hahha. Esti dus
…cu restrictii impuse de pandemie…
Nu refac si bucata aia horrible de drum, pe.care de 4,5 ani o tot fac da nu o mai gata?
E absolut incredibil cum pt a ajunge la muzeul satului sau la un punct de recreere ca padurea, sau cum era inainte fosta ZOO trebuie sa te chinui efectiv pe 500m de drum de secol trecut.
Dar ce sa faci, asta ii cultura la banateni, o ramas numa fruntea de noi.
-
Esti total dezinformat: bucata aceea de drum de care vorbesti, de la poarta Continental pana la Muzeul Satului a fost “modernizata” cu surle si trambite: la vremea aceea – 2014 – viceprimarul Dan Diaconu ne explica cum, intr-o luna de zile, soseaua va fi largita la 4 benzi, detalii aici: https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/lucrari-in-zona-umt-strada-avram-imbroane-se-largeste-la-4-benzi-asfalt-nou-pe-gheorghe-adam-199765/
Desi, cum am spus mai sus, viceprimarul declara ca lucrarea va dura o luna, a durat mai bine de un an, in care s-a sapat, s-a astupat, dupa care si-au adus aminte ca mai au de schimbat niste conducte si au sapat din nou. Cu pauze sa nu oboseasca.
De atunci si pana anul trecut bucata a mai fost sparta de vreo doua ori, ultima data anul trecut pentru a inlocui niste conducte. Deoarece s-a lucrat de mantuiala, pamantul nu a fost corect tasat si s-a intervenit cam o data pe saptamana pentru a se astupa denivelarile. Denivelari care, asa cum corect ai remarcat, exista si azi, dovada a profesionalismului cu care s-a lucrat.
Practic, desi promisiunile erau de 4 benzi, sunt doar doua plus una de parcare realizata de fapt prin sacrificarea trotuarului de pe partea cu case. Daca vrei sa iesi din curte dai direct in sosea. Asta daca ai noroc sa nu fie vreo masina parcata in dreptul treptelor, situatie in care trebuie sa o ocolesti prin sant.
De pista de biciclete nici nu are rost sa vorbim, desi interes pentru ciclism la padure exista.Aceasta este descrierea pe scurt. In detaliu te ia groaza cati bani s-au spalat pe portiunea aceea de drum….
Traiasca targul de Craciun! Chiar merita sa stricam Muzeul pentru a manca, bea si a polua cu dejectii umane? Conteaza mai mult burdihanul?
-
Parcul Rozelor e distrus. De ce ar scapa muzeul? poate mai urmeaza si altele. Ma si intreb cata parte din oras va ajunge la targul acesta? mai ales ca va fi si cu intrare pe baza de certificat. Sa nu fie un mare fas…gen festivalul tocanitei de la Dumbravita unde nu ai de unde cumpara nici apa,daramite tocanita apoi, am mai fost la un festival al clatitelor si festivalul a constat intr-un individ care facea clatite la doua tigai si unul de le ungea cu gem sau ciocolata…iar coada de oameni, imensa.
Urmeaza sa distruga si padurea si sa o faca parc. Noroc ca totul merge la viteza melcului schiop.