Edilul timişorean spune că aceste lucruri ar putea fi puse în practică printr-un parteneriat public-privat, iar o astfel de propunere va intra în atenţia Consiliului Local Timisoara în perioada următoare.
„Avem o ofertă din partea unei firme din Austria care doreşte să se implice la clubul de rugby. Clubul de rugby joacă pe un maidan undeva la marginea oraşului, are nişte vestiare încălzite cu sobe pe lemne şi ar fi şansa ca odată asociindu-se cu acest investitor şi noi concesionându-le baza sportivă respectivă – ea în acte figurează ca bază sportivă, dar e maidan -, maidanul respectiv ar putea deveni o bază sportivă modernă pentru clubul de rugby şi lângă s-ar putea dezvolta un mic parc de distracţii pentru copii. Banii de la acest parc de distracţii, parte din ei, în urma negocierilor cu consiliul local, ar putea intra chiar în bugetul care să asigure existenţa clubului de rugby”, a declarat, miercuri, viceprimarul Adrian Orza. Potrivit edilului, austriecii ar fi dispuşi să investească aproximativ 3,5 milioane de euro în această zonă, o parte din bani pentru infrastructura sportivă, iar restul pentru parcul de distracţii.
S.O.S. sportul timişorean
În altă ordine de idei, viceprimarul a vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la finanţarea sportului timişorean, care a ajuns într-o situaţia gravă, după părerea sa. Edilul spune că, din discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii cluburilor sportive din oraş, a constatat că „mediul de afaceri timişorean a dispărut din peisajul finanţării sportului”, că reprezentanţii mediului privat nu mai susţin sportul de performanţă sau o fac într-o prea mică măsură. Orza spune că acest lucru va avea consecinţe asupra performanţelor spotrivilor timişoreni, cluburile nu vor rezista doar cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene.
În ceea ce priveşte finanţarea pentru Poli, care înghite mulţi bani de la bugetul local, în 2010 ar trebui să mai primească încă 9.000.000 de lei, conform contractului de asociere, în opinia lui Orza clubul ar trebui sprijinit în continuare. „Clubul Poli mai are contract cu municipalitatea inclusiv în acest an. Şi-a îndeplinit obiectivele contractuale, nu ştiu ce se va întâmpla când va expira contractul, eu nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu voi susţine în continuare această asociere, chiar şi în condiţiile dificile pe care le avem. Până la urmă, este singurul club care are o investiţie privată alături de una publică, e drept substanţială din partea municipalităţii. Putem privi şi partea goală şi cea plină a paharului: cea goală este că le dăm bani, şi dăm mulţi bani, iar cea plină – că e cineva totuşi care şi-a asumat parte din banii privaţi ca să susţină cel mai costisitor club sportiv pe care îl are Timişoara în momentul de faţă”, a mai declarat viceprimarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!