Mașinile sunt aliniate frumos, oblic, de zici că au fost puse, organizat, într-o parcare. Parcarea e una ad-hoc, iar mașinile sunt puse acolo, probabil, de cei care s-au săturat să caute locuri de parcare în zonă sau să dea bani pentru a gara mașina în spate la Bega sau în parcare „la Conti” – cele mai apropiate parcări cu plată.
Oamenii abia dacă mai încap prin șirul de mașini parcate pe strada din centrul istoric al Timișoarei. Totuși, șoferii au lăsat ușa de la un magazin din zonă liberă pentru clienți. Nu mult, ci cât să poată intra doi oameni fără să dea în portierele lor, închise, ce-i drept.
Între timp, șoferii care știu că strada pietonală este destinată…. pietonilor, și nu mașinilor, caută, în continuare, locuri de parcare prin zonă, uneori și o oră – o oră și jumătate.
De câteva minute, polițiștii locali au început să le pună „stickere” în geam…
Citiți principiile noastre de moderare aici!