Reprezentanții Primăriei Timișoara au primit în sfârșit studiul de fezabilitate pentru o primă parcare supraterană. Va fi ridicată pe str. Ulmului din zona Dacia, va avea parter + două etaje și va costa 8,5 milioane de lei, construcții+montaj. Cel puțin acestea sunt estimările proiectanților care au întocmit studiul de fezabilitate pentru Societatea de Drumuri Municipale, conform celor din primărie.
Oficialii municipalității spun că parcarea etajată din zona Dacia va fi P+2 și va avea 107 locuri de parcare, dar și 26 de locuri pentru biciclete. Va avea, de asemenea, și două stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Acum, că există studiu de fezabilitate, reprezentanții municipalității vor trece la organizarea licitației pentru întocmirea proiectului tehnic și pentru execuție.
„Facem licitația pentru PT și execuție. Suntem încrezători că lucrările vor începe anul acesta”, ne-au declarat oficialii municipalității.
Dacă este să fim optimiști, proiectul tehnic ar putea fi gata anul acesta, iar execuția ar putea începe chiar în vară. Lucrările se vor face cu bani din bugetul local.
Potrivit informațiilor prezentate anul trecut de PMT, în zona Amforei – Ulmului au fost puse la pământ 39 de garaje. Construcțiile au fost demolate în primăvara anului trecut.
Prima parcare supraterană din oraș a fost promisă de primarul Timișoarei încă din luna februarie a anului 2018. De documentație s-a ocupat Societatea de Drumuri Municipale, dar aceștia au subcontractat o firmă de proiectare din Cluj pentru studiul de fezabilitate. Iată că prima parte a documentației este gata după mai bine de doi ani.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XA trecut mai bine de un an si abia este gata studiul care este cel mai usor de facut . Pe pariu ca nu va trece de acest stadiu lucrarea ? O sa mai apara cateva studii pentru sifonat banul public apoi terenul va fi cedat unui dezvoltator imobiliar cu usi deschise in primarie . Nu va mai amagiti degeaba ca face primaria parcari supra etajate prin cartiere . Robi si gasca lui de incompententi si ciorditori nu au fost capabili in 8 ani sa faca o parcare moderna in zona ultra centrala a orasului . Asta cu daramat garaje este doar de fatada interesul este pentru terenul pe care sunt amplasate garajele .
Hai cu campania, off doamne ca rau m-am saturat …
Aceasta parcare costa exact cat srudiul de fezabilitate, caci mai mult nu se va face. Promisuni, vise, deliruri. A devenit deja o traditie, de la studiile pentru metrou incoace.
Firmele “prietenoase” cu doi angajati fac sute de mii de euro pe “studii de fezabilitate”. Adica 50 de pagini printate pe care nu conteza ce scrie pentru ca oricum nu se face si constructia prpriu zisa. Si dupa ce studiul expira,se mai face unul si treaba merge unsa. Macar acum se vehiculeaza ceva ce chiar s-ar putea construi,nu metrou si alte aberatii venite de la Primarie.
Povesti vanatoresti!
Daca o va face, sa zicem, utopic, si cib´ne va avea grija de ea? mentenanta? curent, iluminat? O va face primaria pe banii ei? Sau o va face cu plata si atunci va avea locuri de inchiriat. si / sau se va pune automat asa cum este la Moll.
Si cu locurile alea 18 de biciclete? ha, ha, ma apuca rasul/plansu! Sa vedem cine isi va lasa biccleta acolo peste noapte! Poate Robu si-o lasa pe alui ca si asa nu-i trebuie. El merge cu sofer!
Si daca o va face cu plata, sa vezi ca o sa stea goala, ca multi de aia parcheaza pe zona verde ca sa nu dea un leu pe parcare.
Si cu numai 107 locuri este cam micuta pentru a fi rentabila construirea ei. Va fi o gaura neagra la bugetul Timisoarei. Banii ce se vor aduna nu vor ajunge nici macar pentru schimbatul becurilor din parcare.
Si pana se va cionstruii va ajunge pretul la 5 meleoane de euroi. Asta cu 2 meleoane nu o cred.
Deci se va face ca celelalte parcari de pana acuma la care s-au facut studii peste studii de fezabilitate, prefezabiitate, studii de … si la urma aflam ca terenul nu (mai) este al primariei ci al lui X sau Y.
Cu succesuri inainte !
-
Alea 18 luciri o fi pentru motociclete. Am mai vazut prin Europa locuri de parcare unde si motociclistii aveau zona lor. Deci eu deduc ca studiul asta a fost copiat de pe undeva, ori de pe net, ori de pe alte surse si a fost vandut Primariei ca ceva original. Poate au schimbat numai titlul si locatia si gata, s-a facut proiectul. Este usor, ca si asa se face pentru nimeni si va fi facut la Pastele cailor, ca tot suntem in Saptamana Patimilor!
Dacă nu sînt bani luati cele doua milioane de.euroi de la pensiile speciale si de serviciu, din cele 2(doua) MILIARDE de euro platiti intr un an si faceti parcarea si mai luati inca vreo doua si mai faceti una si mai luati vreo 300 de milioane si terminati spitalul de pe Torontalului,iar daca nu vreti dati va demisia,voi, ăștia de la pnl,poate vine USR ul si rezolva ei problema,si mai luati inca vreo 400 de milioane ca aveti de unde din cele 2 000 000 000 de euro și mai trintiti inca un spital, si inca unul,si la anul tot asa , ca vedeti acum ce bine prindeau în pandemie asta, acum în starea de urgență trebuie actionat,nici cei de la cc nu pot sa faca nimic,trebuie doar sa vreti sa aveti cum se spune singe în instalație, asta daca.vreti sa cistigati alegerile, ca altfel,va treziti la toamna cu psd la 35 la sută.
16000 de euro locul de parcare.
la 15mp locul (generos) (2.7 X 5.5) iese numai 1000+ euro/metru patrat util.
Fara costuri cu teren, etc
E mult ? E putin?
Sa-l amortizezi in 30 de ani trebuie sa fie inchiriat cu 600 de euro pe an (+cheltuieli de intretinere)
-
Bun calcul, nu m-am gandit, gasesti apartament mai ieftin (pe metrul patrat adica). Va fi mai greu sa-mi duc masina sus, daca nu e la parter…. Ce ma mira este cum stiu astia cat va costa inainte de a face studiul.
-
La Iulius mall. 910 locuri (D+p+4E) parcarea a costat 12.6 milioane => 14000 locul de parcare.
Cu lifturi, pasarela.
Probabil intre blocuri la dimensiuni mici se pierde ceva eficienta, dar nici asa rezistenta nu trebuie sa fie.
Daca e pe bune ma astept ca la licitatie sa nu trecem de 12000 locu => 1.3mil euro
-
După ce că n-ai reparat nici măcar acoperișul de la Filarmonică, ai trecut la parcări. Nu ți-e rușine! Zona dintre Operă și Catedrală, e bătaie de joc ceea ce faci cu ea. Ce coeficient de inteligență ai Robule? De fapt și CLT-ul e pe aceeași linie.
whei….la cluj, bocul o ternmina pe a patra suspendata….trotineta o tot da cu studiile….sa si le bagen in pantaloni…
Mie mi-a plăcut cum a ieșit cea din Calea Martirilor. Ca vrea sa se facă, nu e un lucru rău. Dar, pana sa se facă mai fac o mie de intermediari bani, firmele capusa ale partidului mult iubit. Oricare ar fi acest partid. Trăiască Lagerfeld și combinațiile interlopilor!!