Lângă Piața Badea Cârțan, de ani de zile funcționa o parcare, „privată”. Terenul, de fapt, aparținea municipalității, iar odată cu intervențiile din zonă s-a intrat cu buldozerul și aici.
„Încă un teren recuperat. Știți parcarea îngrădită, «privată», pe lângă piața din Badea Cărțan? E de fapt domeniu public. Am intrat cu buldozerul, am dărâmat gardurile și acum suntem cu echipele SDM și amenajăm locuri de parcare pentru toată lumea.
Proprietarul casei de lângă piață s-a gândit să împrejmuiască terenul de peste 500 mp și să le ceară bani celor care aveau nevoie să-și lase undeva mașina ca să își facă cumpărăturile. Normal că în administrația Robu nimeni nu a văzut nimic. Nimeni nu a știut nimic”, a scris Fritz pe rețelele de socializare.
Vă amintim, pe 4 aprilie, reprezentanții primăriei anunțau lucrări ambițioase de reamenajare a parcărilor, a culoarului pentru tramvaie și a accesului pietonal spre piață.
În prima etapă, au fost vizate spațiul parcării „private” și strada laterală, motiv pentru care au fost și impuse restricții de trafic până spre finalul lunii mai.
Erau anticipate, pentru viitorul apropiat, și lucrări de-a lungul liniei de tramvai, unde ar urma să fie reamenajate parcările astfel încât să rezulte 130 de locuri.
La finalul lunii aprilie, a făcut o vizită în zonă și primarul Dominic Fritz, iar pe 6 mai viceprimarul Ruben Lațcău anunța că sunt finalizate parcările în spic de pe strada laterală.
Trimite articolul
XProstii, terenul este ingradit din anii 80, era o berarie acolo, nu s-a facut niciun gard in ultimii 40 de ani…De ce nu se i-a la tarnta primarul cu cei care au inchis strazi cu totul….de exemplu str. carl robert de anjou, e in ditamai centrul orasului…
-
Exact! Foarte adevărat ce zici,dar cei care judeca nu sunt de atâta vreme aici!
mie mi se pare ca frigz asta e antiglobalist, antieuropean si anti-orasul de 15 minute si nu prea intelege ce si cum cu legea 155/2023😴
art14 f) stimularea utilizării transportului public, a mersului pe jos și cu bicicleta prin introducerea unor taxe de parcare și reducerea volumului de parcări pentru autovehicule;
ar mai fi si varianta ca e doar un mic sacrificiu si un mic exercitiu de imagine inainte de alegeri🤪, mie asa-mi pare la cat si-a batut joc de trafic cu desfiintat de loc.uri de parcare, taxare parcarea de resedinta(aici a nimerit-o, e globalist! cu internationala eco-marxista adica😂), stalpisori peste stalpisori, lucrari taraganate cu saptamanile pe artere circulate intens, evenimente peste evenimente cu blocat de strazi, benzi de necirculatie cu latime sub minimele legale.
si da-i si lupta, lupta si da-i…
Iaca mai e un sfert de ceas(suficient in orasul de 15 minute) si se inchide alegerea…
-
Esti mai mult decat neimportant. Esti zero barat.robulistule sau …aur-ist ?
-
ce sunt e… neimportant! ce e important e ca NU SUNT userist🤪!
-
esti doar un papagal sau o trambita usl-ista poleita cu putin aur ce o sa crape de ciuda cand castiga iar Fritz..
-
-
-
Esti mai mult decat neimportant. Esti zero barat.robulistule sau …aur-ist ?
-
neimportant @ tu citesti dar nu pricepi nimic. La sfarsitul lucrarilor linia de tramvai pe sensul spre Timisoara Est va fi separata cu stalpisori tocmai pentru asigurarea unui culoar liber pentru tramvai adica tocmai pentru prioritizarea transportului public
Acest Frit minte cum deschide gura! TotBasescu ste vinovat! 🤣 Asta este un jegos de mincinos! Dar, nah toată lumea minte!!🤣🤣🤣Vai de noi!
Dar politia și anaf nu îl iau la bani mărunți pe cel care a încasat ilegal bani acolo atâta timp ?