În România și Serbia vor avea loc investiții de peste 1.100.000 de euro, bani europeni, prin proiectul ”Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat – IBC 2”.
În Jimbolia se vor reabilita mai multe tronsoane de drum cu banii europeni care provin din proiectul transfrontalier. Se va reabilita strada Ioan Slavici, tronsonul cuprins între str. Republicii și str. Spre Est și str. Calea Mărășești, tronsonul cuprins între str. Peter Jung și str. Spre Nord. Suplimentar, în Jimbolia se vor amenaja parcări laterale în zona gării. Partenerii de proiect, din Serbia, vor realiza iluminarea unei piste de biciclete pe o lungime de 7 kilometri și vor reabilita 1,80 kilometri de drum.
Bugetul total al proiectului este de 1.144.158,65 de euro, din care 972.534,83 de euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene. Perioada de implementare este până în 31 iulie 2021.
Proiectul reunește patru parteneri: Regia Publică de Drumuri Serbia – în calitate de lider de proiect, Orașul Jimbolia din România, Orașul Kikinda și Asociația pentru Dezvoltare Socio-Economică Regională a Banatului din Serbia în calitate de parteneri.
Proiectul ”Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat – IBC 2” este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și cofinanțat de statele partenere în program.
Citiți principiile noastre de moderare aici!