„Parcul Alpinet a fost întotdeauna un parc frumos, dar acum este pur și simplu superb”. Sunt cuvintele primarului Nicolae Robu, care a ținut să precizeze că este în extaz atunci când se plimbă pe aleile de pe malul Begăi. A avut alături de el o dronă, care a zburat deasupra parcului pe toată durata plimbării primarului, dar și doi consilieri personali, Cătălin Iapă și Ciprian Trocan. La un moment dat, unul dintre consilieri s-a dus să discute cu cel care manevra drona. S-au plimbat pe lângă primar și șeful Direcției Edilitare, Culiță Chiș, dar și șeful Direcției de Mediu din primărie, Adrian Bere.
„Este pur și simplu superb. Putem remarca asta făcând un tur de orizont, începând de la iarba impecabilă, n-am mai văzut așa iarbă în România, pot să spun. Nici măcar noi n-am mai reușit să facem la celelalte parcuri ceva chiar la acest nivel. Iarba a fost adusă pe covor. Continuăm cu toate aranjamentele, cu arbuștii, cu arborii, la ceea ce s-a făcut în jurul fiecărui copac, la bănci, zona japoneză, zona cu râul de munte, cu ghilimele de rigoare. Pergolele au fost refăcute și arată foarte frumos. Acum s-au făcut lucrări complexe, absolut de la Alfa la Omega, tot ce se putea face, și în continuare nu mai avem decât să ne bucurăm de acest parc”, a explicat Nicolae Robu.
Edilul spune că va fi permis să se calce pe iarba, dar crede că este păcat și că nu-ți vine să o calci când o vezi cât este de frumoasă. Peluzele s-au făcut cu gazon brazdă.
„Se va putea călca pe iarbă, dar este păcat. Este permis acest lucru. Nu-ți vine s-o calci când o vezi cât este de frumoasă, dar mergem pe ideea să ne bucurăm de realizările noastre. Dacă se mai degradează, venim și mai cheltuim un pic, să refacem ce s-a degradat”, a completat edilul-șef.
Piatră de Grecia, bănci de Spania, aspersoare din America
Conform proiectului, în Alpinet s-au pus pavele din beton pe toate aleile, în care au fost încadrate din loc în loc dale decorative solare, 100 la număr. Au fost puse și 34 de bănci noi, dar și 32 de coșuri de gunoi. Acolo a fost amenajată și o zonă japoneză, cu un mic lac și un podeț, dar și elemente japoneze. Există, de asemenea, și o zonă alpină. Proiectul prevedea sădirea a peste 60 de arbori și peste 230 de arbuști și plante perene.
Gazonul montat în parc are un sistem de irigare special, pe alocuri fiind pus un model apărut chiar anul acesta și adus din America, care poate stropi spațiul verde pe un unghi mai mic, spune directorul firmei care s-a ocupat de lucrări. În rest, în parc au fost aduse elemente din mai multe țări, cum ar fi Grecia, Spania, Italia, chiar și din China.
„Gazonul este din România, piatra am adus-o din Grecia, de la Kavala, băncile din Spania, sistemele de irigat sunt din America, sunt noi apărute pe piață, le-au scos în 2018, pot fi reglate pe unghiuri mai scurte, pentru a uda strict spațiul verde. Plantele le-am adus din Italia și din Ungaria. Parcul așa a fost proiectat în anii ’30, s-a păstrat aproape intactă chiar și geometria, s-au adus îmbunătățiri la partea de infrastructură, sistemele de irigare, în rest s-a păstrat cam tot. Am mai pus magnolii, sunt foarte multe, trandafiri, la partea japoneză avem arbuști tunși, plante anuale și bianuale, erau foarte multe și unde am mai avut posibilitatea am mai pus”, ne-a spus Sorin Doda, directorul firmei Lovrintim.
Potrivit primarului Robu, Parcul Alpinet are o suprafață de peste 2 hectare. Lucrările pentru reabilitarea lui au început în toamna lui 2017, au fost realizate de Lovrintim și Rogera și au costat 1,33 de milioane de lei cu tot cu TVA, adică aproape 300.000 de euro. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în 180 de zile, dar s-ar fi lucrat doar 112 zile, a explicat Robu. Șantierul a durat însă 10 luni, lucrările fiind începute chiar înainte de furtuna din septembrie 2017, după care au fost repornite târziu în primăvara lui 2018.
Prima amenajare a fost făcută în anul 1939. Cum terenul era denivelat și a dat impresia unui peisaj alpin, s-a decis ca acesta să se numească Parcul Alpinet.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2076516″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!