„Terenurile din Parcurile Clăbucet au gardurile rupte și nu le repară nimeni. Suntem o mulțime de copii și tineri care mergem acolo și nu sunt condiții. De fiecare dată când ne jucăm ne iese mingea prin gard și riscăm să lovim lumea care mai puțin și ne ia la bătaie. Dar noi nu o facem intenționat, sunt bucăți de gard și plase rupte. Noi ne jucăm cu riscul de a lovi oamenii care pot fi violenți cu noi. Au fost condiții în primul an de la construire și acum nu îi mai pasă domnului primar de parcul acesta”, ne-a scris David, unul dintre tinerii care folosește terenurile de sport din zonă.
Reprezentanții Primăriei Timișoara susțin că au investit în toamna anului trecut în parc, însă zona este vandalizată la greu de indivizi fără bun simț. Inspectorii de la Direcția de Mediu au promis însă că vor interveni de urgență.
„Vom remedia în regim de urgență, dar aici se vandalizează permanent. În toamnă am refăcut tot parcul”, ne-au declarat reprezentanții municipalității.
Citiți principiile noastre de moderare aici!