Finanțat de Consiliul Județean Timiș, Parcul Crăciunului a fost o sărbătoare a comunității timișene la care și-au adus aportul șase instituții de cultură: Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”.
Cei mai mici dintre timișeni s-au declarat fascinați de spectacolele de teatru dedicate lor. Un public generos a umplut de fiecare dată Laboratorul Crăciunului, locul în care au fost puse în scenă spectacolele Teatrului Merlin. De altfel, contribuții majore la programul stufos și generos, la bucuria vizitatorilor de orice vârstă, au avut toate instituțiile de cultură implicate, cu ateliere dintre cele mai diverse, pliate pe specificul sărbătorilor de iarnă.
Festivalul a adus în prim plan și scena muzicală alternativă din Timișoara și seară de seară vizitatorii au avut parte de momente muzicale LIVE din seria de showcase-uri MUZICON, adevărate demonstrații de talent și măiestrie muzicală. Muzicon este cunoscută drept o conferință dedicată scenei muzicale alternative din Timișoara, ce a devenit o platformă de promovare și sprijin pentru artiștii ce activează în acest sector cultural.
Parcul Crăciunului a fost singurul festival de iarnă cu zonă încălzită pentru spectacole, patinoar acoperit și food market protejat de ploaie și zăpadă, cu toate activitățile culturale și de divertisment oferite gratuit. Acesta este asumat deja ca o tradiție a comunității timișene, unul dintre punctele de atracție ale sfârșitului de an, demn de moștenirea culturală bogată de care cu toții ne bucurăm și ne mândrim.
(cod 17913)
Trimite articolul
Xnamoale, oameni nervosi si foarte putine activitati… maxim o ora si te saturai de tot parcul…
-
Cu namoale se dau pe corpuri goale, la asa timpuri noi tot ei, de Craciun.
reclama e sufletul comertului pardon a pre-campaniei electorale. De anul trecut s-a trezit si Nica ca trebuie sa-si faca imagine ca doar in 2024 vrea un nou mandat. Sunt prea prostanaci consilierii sai care nu vad bogatia de ape minerale care valorificata ar aduce bani si turisti in judetul Timis
Saracii comercianti, oare i-ati platit sa isi monteze acolo casutele si sa manance frig si plictiseala? Ca nici naiba nu trecea pe la ei, sa le asigure si lor macar acoperirea costurilor. Cum Doamne sa te lauzi cu dezastrul ala?
Peste 250.000 euro s-au cheltuit aici!
In 22 decembrie am fost cu familia in ideea de a vedea cum este si sa mancam.
Dezamagire profunda,apatie,cred ca eram 100 de oameni cu tot cu vanmzatori.Doar gogosi si clatitie,1 singur loc cu mici si hamburger.
Foarte frumos aranja si luminat,patinoarul era animat dar in rest pauza totala pe la orele 19 am fost.
Apatie din pacate