Miercuri, 12 iunie, de la ora 20.00, publicul timișorean este invitat la Filarmonica Banatul pentru proiecția de gală a celui de-al patrulea lungmetraj semnat Tudor Giurgiu, Parking. Regizorul Tudor Giurgiu vine la Timișoara alături de Carmen Florescu, parte din distribuția românească a filmului. Parking a avut premiera în deschiderea celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Filmul Parking este despre dragoste, despre dorul de casă și spune povestea surprinzătoare, sensibilă și nelipsită de provocări a lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002.
“O celebrare a dragostei şi a posibilităţilor infinite ale vieţii, Parking are tot ce-i trebuie pentru a-şi captiva publicul din ţară” (Cinemagia.ro), “un fluent film-poem despre singurătate, depărtare, incapacitatea de a te desprinde şi imposibilitatea de a te apropia” (liternet.ro), ”Mihai Smarandache și Belén Cuesta sunt foarte buni (întreaga distribuție este, de altfel, extrem de bine condusă – probabil cel mai mare atu al filmului), iar atracția dintre personajele lor este credibilă” (Ionuț Mareș – Ziarul Metropolis), “Cinema-ul românesc rareori oferă personaje mai luminoase decât Adrian, un alt atu al acestui film scris cu publicul (şi nu cu premiile la diverse festivaluri) în minte. Este ceva cu totul cuceritor în curajul acestui om blând şi tăcut, plecat din orăşelul lui de munte şi ajuns în sudul sufocant al Spaniei, fără acte şi fără să ştie vreo boabă de spaniolă, animat de fascinaţia romantică a unui nou început.” (Cinemagia.ro)
„Întâlnirea cu Marin Mălaicu Hondrari mi-a dat ocazia să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu un emigrant aflat la mii de kilometri depărtare de casă. De la dorința de a nu deranja, de a trece neobservat, până la frica de a te îmbolnăvi și a nu mai putea lucra, teama de eșec sau insucces. Am adoptat deopotrivă cu drag și sfială personajele lui și mă bucur că, în fine, aventura acestui poet bistrițean idealist și visător vede lumina ecranului” declară Tudor Giurgiu.
Distribuția filmului îi cuprinde pe actorii spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo și actori români cunoscuți și îndrăgiți: Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet și Paul Cimpoieru. Mihai Smarandache, din rolul principal, a fost premiat în numeroase festivaluri pentru performațele sale deosebite pe scena teatrului românesc. Ca actor de film, Mihai Smarandache s-a remarcat în filmul De ce eu? (2015), în regia lui Tudor Giurgiu, și serialul Hacker (2003), produs de HBO. Belén Cuesta, partenera lui de film, este una dintre cel mai bine cotate actrițe spaniole din noua generație. Rolul din Kiki, el amor se hace (r. Paco León, 2016) i-a adus o nominalizare la Premiile Goya, categoria Revelația anului, iar în 2017 a câștigat Premiul Feroz pentru Cea mai bună actriță în rol secundar în serialul Paquita Salas.
Ariadna Gil, una dintre cele mai renumite și iubite actrițe spaniole de teatru și film, care a jucat alături de Javier Bardem, Penelope Cruz, Viggo Mortensen și care a câștigat notorietate pe plan internațional în rolul interpretat în filmul Labirintul lui Pan (2006), în regia lui Guillermo del Toro, are un rol important în noul film alui Tudor Giurgiu.
Din 14 iunie, Parking va ajunge în cinematografele din toată țara, distribuit de Transilvania Film.
Parking este produs de Libra Film Productions, co-produs de La Claqueta, Tito Clint Movies, Cercanías la Película AIE (Spania) și Evolution Films, Studio Beep (Cehia), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Junta de Andalucia, Czech Film Fund, Canal Sur, TVR, HBO, Eurimages și al programului Creative Europe al Uniunii Europene.
Biletele pentru proiecția de gală de la Filarmonica Banatul au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online: https://bit.ly/2WmrUfI.
https://youtu.be/-flBcCiroBI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!