Chiar dacă unii au contestat oferirea acestor
informaţii, măsura de a le furniza este
perfect legală. „Există o
hotărâre a Biroului Electoral
Central, nr. 42, emisă ieri (n.r
sâmbătă) care spune că
reprezentanţii partidelor politice arondaţi
secţiilor de votare pot solicita copii după
aceste liste. Noi am respectat această
hotărâre şi am acceptat acordarea
copiilor. Unele persoane s-ar putea considera lezate
pentru că pe aceste liste există datele lor
personale, inclusiv cod numeric personal. Dacă
cineva doreşte poate contesta această
decizie”, ne-a declarat Cristian
Oana, adjunctul preşedintelui BEJ
Timiş.
La capitolul plângeri electorale, PNL a depus
cele mai multe solicitări. În număr de
patru, acestea au fost deja rezolvate de Biroul
Electoral Judeţean. O nouă
reclamaţie, depusă la BEJ
în urmă cu aproximativ o oră,
anunţa că la Covaci se practică turismul
electoral. „am înaintat această
plângere către IPJ Timiş,
poliţiştii efectuează în acest
moment cercetări. Deocamdată nu există
nici un fel de dovezi care să confirme
această reclamaţie”, am mai aflat
de la Oana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!