Circulația prin pasaj va fi închisă complet sâmbătă, 3 noiembrie, între orele 8 și 12, pentru ca muncitorii Aquatim să poată asigura mentenanța stației de pompare.
„Societatea Aquatim desfășoară lucrări de mentenanță la rețeaua de canalizare și receptorii stradali de preluare a apei pluviale din zonă, precum și la stația de pompare care deservește pasajul Michelangelo. Lucrarea de mentenanță a stației de pompare a pasajului este una complexă și a fost planificată a se desfășura în mai multe etape, astfel încât să afecteze cât mai puțin traficul rutier”, transmit reprezentanții societății de apă și canal.
Aceasta este cea de-a patra intervenție în Pasajul Michelangelo, dar și ultima, după cele din 13, 20 și 27 octombrie.
Pasajul Michelangelo a fost inaugurat în mai 2015, de ziua primarului Nicolae Robu. Proiectul a prevăzut reabilitarea podului Michelangelo, schimbarea reţelelor de utilităţi din zonă, refacerea intersecţiei şi realizarea pasajului și a avut o valoare totală de 52 de milioane de lei, din care 33,6 milioane de lei fonduri nerambursabile. Valoarea totală doar a lucrărilor de execuţie a fost de 47,8 milioane de lei.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2133667″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!