Patrick Pascotă are numai 14 ani și a reușit să-și adjudece, după ultimele două etape a Campionatului Național de Motociclism Viteză, titlul de campion național la clasa Supersport 300 cmc. O parte din etapele „naționalului” românesc au făcut parte și din competiția internă din țara vecină, iar Patrick și-a adjudecat și titlul de campion național al Serbiei. Această etapă a contat și în Campionatul European BMU, astfel Patrick a reușit să obțină tot cea ai bună clasare, dar și titlul de campion european BMU.
Ionel Pascotă a reușit, asemeni fiului său, să-și adjudece titlurile de campion național, atât al României, cât și al Serbiei, dar și pe cel de campion european BMU.
Deși sezonul competițional este pe final, Patrick Pascotă mai poate reuși o performanță notabilă – aceea de a deveni chiar campion european la clasa la care participă, în Campionatul european – 300 Supersport Cup. Competiția are o etapă în acest an, pe circuitul din Cremona (Italia), în perioada 29 – 31 octombrie. În această competiție, micul Pascotă are deja un avans de 26 de puncte.
„Sunt fericit pentru mine, dar sunt extrem de fericit și încântat de realizările lui Patrick, care nu ne amăgește deloc. Sper din tot sufletul ca ultima etapă a Campionatului European să-i aducă cel mai important trofeu din cariera sa, să reușească să atingă performața mea: aceea de a deveni campion european. Ar fi al doilea român care ar reuși asta, după tatăl său, și m-ar face extrem de mândru”, a spus Ionel Pascotă.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XPerformanță frumoasă și Ionel senior se bucură cu siguranță acolo sus în cer .
Bravo! Cineva e mandru de voi, acolo sus…
camption la mers in cerc cu un autovehicul? da, mare realizare
-
Mergi și tu în cerc….. Vezi sa nu amețești!!!!! Felicitării!! Așchia nu sare departe!! Sa fiți sănătoși!
-
sa tot crezi tu ca asta e sport. sa fii sanatos la cap.
-
-
Tibi, daca nu este o mare realizare sa fii campion ani la rand la motociclism – viteza…sau la “mers in cerc cu un autovehicul”, atunci, cu siguranta habar nu ai nimic despre acest sport. Oare tu ce realizare mare ai?! Asa,una de notat in ziar.
-
asa va fwte pe unii dintre voi grija, sa apareti in ziare, sa va umflati in pene. stai tu linistit, ca am eu realizari. ajunge sa stii ce meserie am si stai dracului in banca ta
-
Meseria lui tibi= pioner in industria medicinala= cobai testare medicamente dereglari psihice
-
Tibi…… Meseria ta este de PAPAGAL… crede-mă! Felicitări Fam. Pascota!
-
Pe unii grija, pe altii invidia…gata,este clara treaba 🙂 Cat despre invidiosi, doar ciocul mic si mars la cotet!
Felicitari si jos palaria tuturor sportivilor care aduc rezultate frumoase Romaniei. -
Esti patetic, un penibil ce nu se poate dezlipi de sectiunile de comentarii, iar contra-argumentul tau, mereu e ca tu ai realizari si ca restul oamenilor sunt prosti.
Ninooo Ninoooo
-
-
Felicitări pt Patrick și Ionel Pascota!! Rezultate excepționale, cu care timișorenii ar trebui sa se mândrească, ca avem astfel de oameni în zona cu asa rezultate!!! Oare când va realiza administrația locala și timișorenii sa aprecieze astfel de știri și sa se mândrească cu sportivii orașului.. Sa vedem niște afișe mari cu ei sau poze pe tramvaie, autobuze.. De exemplu echipa de rugbi și toți care au rezultate maxime merita sa fie promovați în oraș ca drept de recunoștință din partea noastră… Se da mai mare importanta la declarațiile mincinoase ale politiciemilor decât sa fie mediatizați sportivii cu rezultate excepționale!!!