Un proiect finanţat din bani europeni, câştigat de Universitatea de Vest Timişoara, a oferit posibilitatea studierii vieţii tradiţionale din Banatul sârbesc şi cel românesc. Toate informaţiile culese în cele câteva luni de documentare în cele şapte arealuri studiate au stat la baza unei expoziţii foto care va fi lansată odată cu deschiderea unui alt punct important în cadrul proiectului, un târg al meşteşugurilor şi gastronomiei din Banat. Acesta se va desfășura în perioada 4 – 6 decembrie la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.
Este un eveniment complex, în cadrul căruia vor expune meşteri populari din cele şapte arealuri incluse în studiu: Recaş/Herneacova, Făget, Caransebeş, Herculane, Dubova, toate din România, respectiv Kikinda şi Uzdin, din Serbia. Vor fi demonstraţii gastronomice şi de artă tradiţională, ateliere de pictură, muzică, dar şi vernisaje de pictură şi artă fotografică.
„Bunicuţele” din Uzdin vor arăta celor prezenţi cum se brodează, cum se fac bomboane, turtă dulce sau tradiţionalele nuieluşe, toate legate de sărbătoarea de Moş Nicolae.
În cadrul târgului va avea loc şi un program de pregătire profesională şi mentorat. În cadrul acestuia vor fi organizate cursuri de ghizi turistici, atât pentru cei din comunităţile vizate, dar şi pentru reprezentanţii firmelor de turism care ar trebui să se ocupe de realizarea unor rute turistice bănăţene.
De asemenea, sunt pregătite paneluri în cadrul cărora vor fi efectuate cursuri de pictură naivă, de croşetat și ateliere de colinde tradiţionale. Toate aceste cursuri se adresează în special celor din comunităţile vizitate în cadrul programului.
„Trebuie să spunem că am primit sprijin deplin în cadrul acestor comunităţi. Primarii localităţilor vizitate vor să ajute la promovarea proiectului, dar şi oamenii vor să intre într-un circuit turistic, să primească oamenii şi să le arate tradiţiile”, am aflat de la Otilia Hedeşan, manager de proiect.
Toate aceste acţiuni au ca scop redescoperirea şi promovarea tradiţiilor bănăţene, dar şi folosirea acestora pentru organizarea unui turism sustenabil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!