Răzvan Nedelcu este acuzat de corupție sexuală, agresiune sexuală (două infracțiuni) și participație improprie la săvârșirea de infracțiuni de agresiune sexuală.
Procurorii susțin că în perioada august – decembrie 2011, Nedelcu, însoțit de o persoană de sex feminin, ar fi abordat în Timișoara și Arad trei fetițe cu vârste de 9, 10 și 11 ani. Cei doi le-ar fi spus celor mici să sunt medici și ar fi exercitat asupra lor „acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate de a-şi exprima voinţa, în scopul producerii de materiale pornografice”, spun procurorii.
Nedelcu, transmit procurorii, făcea o pasiune din a filma acte sexuale cu minorele.
„Totodată, în data de 16.12.2011, pe raza municipiului Arad, inculpatul ar fi determinat-o, cu intenţie, pe minora C.D.-A. să săvârşească acte de natură sexuală faţă de minora V.A.-A., tot în scopul producerii de materiale pornografice”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Răzvan Nedelcu urmează acum să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE. Răzvan Nedelcu a încercat să fugă din țară
Răzvan Nedelcu a fost reținut ieri, spun surse din cadrul anchetei, în timp ce încerca să fugă din țară. El a fost încolțit de polițiști, în Moravița, și a fost adus la Timișoara pentru ca mai apoi să fie reținut pentru 24 ore.
Astăzi urmează să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru o nouă tură de audieri, iar ulterior procurorul care se ocupă de caz îl va prezenta magistraților cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE1. Răzvan Nedelcu, adus la Pachet în cătușe
Răzvan Nedelcu a fost adus în cătușe la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. El a fost escortat de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale, care l-au dus direct în biroul procurorului de caz, unde urmează să fie audiat.
La finalul audierilor, Nedelcu urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE2. Răzvan Nedelcu a fost eliberat sub control judiciar
După câteva ore de audieri, magistrații au decis eliberarea lui Răzvan Nedelcu sub control judiciar.
Articole pe aceeași temă:
Patronul firmei Ingerii Galbeni a fost retinut. A lovit mai multi tineri cu masina si a fugit
Perchezitii la Ingerii Galbeni. Patronul a fost ridicat de mascati
Sotii Nedelcu, lasati in libertate de magistratii timisoreni
Citiți principiile noastre de moderare aici!