Toate cele patru accidente s-au petrecut joi dimineață, între orele 7 și 8.20, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de mers, spun polițiștii. Șoseaua era plină cu polei, iar șoferii nu au adaptat viteza la condițiile de drum.
În jurul orei 7, un șofer conducea un autoturism pe DJ 592, dinspre Timișoara spre Chevereșul Mare. Șoseaua era plină de polei, spun oamenii legii, iar conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum. A pierdut controlul volanului și a ieșit de pe șosea, iar autoturismul s-a răsturnat. În urma impactului conducătorul auto a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Tot în jurul orei 7, pe același drum, un bărbat de 39 de ani circula la volanul unei camionete, dinspre Lugoj spre Buziaș. La un moment dat, în apropiere de Buziaș, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului. Autovehiculul a ieșit în afara părții carosabile, iar patru pasageri au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În jurul orei 7.20, la aproximativ 500 de metri de accidentul în care a fost implicată camioneta, un alt șofer avea să piardă controlul volanului. Este vorba despre un bărbat de 43 de ani care, spun oamenii legii, a pierdut controlul direcției de mers pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Mașina scăpată de sub control a ajuns pe contrasens, acolo unde s-a ciocnit de un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat de 49 de ani. În urma impactului, șoferul vinovat a fost rănit, dar și un pasager din autoturismul conducătorului auto nevinovat. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Al patrulea accident a avut loc în jurul orei 8.20, în zona localității Tapia. Un tânăr de 28 de ani a condus un autoturism dinspre Tapia spre Lugoj, iar la un moment dat, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului. Autoturismul a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat. În urma accidentului trei persoane, pasagere în autoturism, au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Administratorii drumurilor vor fi sancționați, spun polițiștii
În toate cele patru cazuri polițiștii timișeni au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii au stabilit că accidentele s-au produs după ce șoferii nu au adaptat viteza la condițiile de drum. Polițiștii spun însă că urmează să îi sancționeze acum și pe administratorii celor două drumuri. Aceștia nu au împrăștiat material antiderapant, spun polițiștii, deși pe drum era polei.
UPDATE O victimă a murit la spital
Una dintre victimele ajunse la spital a fost declarată decedată, în urma accidentului. Este vorba de un bărbat în vârstă de 65 de ani, implicat în accidentul care a avut loc pe drumul dintre Buziaș și Lugoj, în care o camionetă s-a răsturnat în decor. În urma decesului acestuia, polițiștii vor deschide și un dosar penal pentru ucidere din culpă.
“În această dimineață pe raza județului Timiș au avut loc 6 accidente rutiere dintre care 4 soldate cu victime omenești și 2 doar cu pagube materiale.
3 accidente au avut loc pe Drumul Județean 592 între Chevereș-Buziaș-Lugoj. În urma impactului au rezultat 7 victime, un bărbat de 65 de ani a decedat, iar celelalte 6 au fost rănite.
Pe Drumul Național 680 dinspre Tapia spre Lugoj, a avut loc un alt accident, respectiv un microbuz a ieșit în afara părții carosabile, 3 pasageri fiind răniți și transportați la spital.
Victimele acestor accidente sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani.
De asemenea, toate aceste accidente s-au produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei. Recomandăm tuturor conducătorilor auto să manifeste o atenție deosebită în trafic și să adapteze viteza la condițiile de drum”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
XViata celor de la sate e mai putin importanta… doar europenele si autostrazile se dau cu sare la timp pentru polei.
-
sa imi fie cu iertare, dar din imagini se poate observa ca aproape numai cazane sunt implicate in accidente, ca urmare taran zorro + cazan + polei = roti in sus…eu stiu ca si ei vor sa circule cu aceasi viteza ca cei care au masini de 20-30 mii euro, dar aia e, nu se poate
Te pui cu dobitocii,soferi de kkt,ei sunt Zorro la volan!Selectia naturala isi spune cuvantul!
Fals !!!!!!!!
Accidentele nu s-au produs din cauza poleiului ci din cauza prostiei soferilor.
Ca dovada … toti ceilalti care am mers astazi pe polei nu am patit absolut nimic.
-
Selectia naturala isi spune cuvantul.
Dam dracului aoturitatile romane dar și poliția Romana pentru ca sunt niște incompetenți și din păcate încă mai trăiesc printre noi!
-
serios ? autoritatile si politia sunt de vina pt faptul ca unii berbeci nu adapteaza viteza la conditiile de drum ? esti “destept” tare de tot !!!
BA NU, BA NU! DIN CAUZA BICICLISTILOR ! 😉
NICI ACUM NU CREDETI CA SUNT SOFERI SLABI PE DRUMURI?
-
@Bubahuba In aceasi masura sunt si biciclisti slabi si pietoni slabi pe drumuri. Felicitari ai descoperit distributia Gauss/naturala. Unii sunt buni altii sunt slabi, si cea mai mare parte sunt asa si asa
Din cauza lu Dragnia baaaaa!
Iarna e de vina! Trebuie amendata!