Președintele CJ Timiș Călin Dobra a anunțat marți seară, în direct, pe Facebook, chiar de la semnul care anunță intrarea în Moșnița Nouă, că în curând începe lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara-Moșnița Nouă.
Licitația pentru lărgirea la patru benzi a acestui drum a fost contestată de o firmă, în luna aprilie a acestui an. În aceste zile, conform declarațiilor lui Dobra, Curtea de Apel a dat câștig de cauză consiliului județean, ceea ce înseamnă că se va putea semna contractul de execuție.
„După cum vedeți traficul este infernal pe acest drum. Îl știm cu toții. Am suportat criticile pe parcursul timpului. (…) Am primit decizia Curții de Apel și avem câștig de cauză în ceea ce înseamnă decizia care s-a dat la nivelul consiliului județean ca și câștigător. Când vom primi oficial această decizie vom putea semna contractul pentru realizarea acestui tronson de drum, lărgirea lui la patru benzi”, a spus Dobra, live, pe Facebook.
Proiectul lărgirii la 4 benzi a porțiunii de 4,1 kilometri din DJ 592 are o valoare de peste 30 de milioane de lei, din bugetul Consiliului Județean Timiș, dar și prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările ar trebui să fie gata în 9 luni de la deschiderea șantierului.
Pe cei patru kilometri, pe lângă lărgirea drumului, vor fi realizate sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete și iluminat public pe întreg traseul. Vor fi plantați peste 1.000 de arbori și se vor amenaja accese către străzile laterale și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului, iar lucrarea prevede atât alveole pentru staționarea autovehiculelor, cât și stații pentru transportul în comun.
Trimite articolul
XDaca “incep lucrările” ca la lărgirea dj691 spre A1, putem sta liniștiți.
Observ că această lucrare este uitata de o vreme de cei de la tion.
AM AMI AUZIT ASTA DE VREO 4 ORI !
Bravoo, veste ff buna!
Un castigator ales politic. Strabag era pe locul 2 la licitatie, dar Porr Construct au fost descalificati pentru ca Strabag trebuia sa castige licitatie. Traiasca PSD!!!
Hotule! Mincinosule! Sa ai parte de tot ce e mai bun la inchisoare mai nenorocitule. Ne minti de multi ani cu multe proiecte. Sa arzi in flacari 🙂
Asa ati anuntat anul trecut ai ca va incepe santierul pentru largirea la 4 benzi a DJ691…suntem la jumatatea anului si ia santierul de unde nu-i…O sa va cam coste la alegeri promisiunile astea fantasmagorice
Doar papagalul ROBU, intrece pe gogosarul DOBRA ,evident in promisiuni !
-
Cum sa compari Robu cu Dobra, Robu o mai taiat vreun pom uscat/neuscat, a pus vreo piatra,..
Spre A1 e nenorocire… Un trafic… Când încep lucrările???
dobra este exemplul omului care trage numai la ciolan
dupa ani si ani de nerealizari a prins un loc in guvern, l-a lasat si pe ala si s-a intors la ciolanu’ mai mare de la CJT
un fel de grindeanu dar nu asa slugarnic…..
nu mai crede nimeni minciunile promise de ani de zile!
FACETI CEVA SI LAUDATI-VA DUPA!
” Când vom primi oficial această decizie”
Birocratia asta … cum se face ca nici odata nu e nimeni devina…
Aaaaa … vin alegerile mai repede ?
Clar ca vin. Probabil prin septembrie, pentru ca pe ticalosi ii apuca cu 3 luni inainte laudarosenia de campanie. La fel si Pletea-rusinea Timisoarei, la fel toti ceilalti. Ma mir de fripturistii de la usr, desi astia sunt putin intarziati de felul lor. Dar o sa-i observe pe veninosii psd-isti si pe ailalti, a lui Orban, si se vor trezi cat de curand.
Atunci sa te ti circ.
In alta ordine de idei ia mai ducetiva … cu pomii vostri pusi pe marginea drumului. Cumparati o parcela de teren (fie si un hectar) si faceti o bucatica de padurice, declarati-o parc public (sa nu mai poata fi ravnita de rechinii imobiliari) si ati facut ceva real. Asa cu pomi ce stau pe marginea drumului ca prostituatele si omoara prostalaii ce conduc ca ceaiul, nu faceti nimic, decat spectacol. Dupa accidente, tot contribuabilul plateste reparatii si spitalizari.
noroc ca vin alegerile … altfel – fix poola!
-
da’ ce crezi, acum chiar va fi ceva? Eu aud de largirea asta de pe vremea cand nici nu stiam ce e aia mosnita. acum stau aici si e fix lafel. A aparut un sens nou, insa tare cred ca lidl l-au facut, sper sa ma insel.
-
Il umfla rasul pe papagal când știe ca incepe sa debiteze minciuni!
-
Bravo! Asa se fac lucrurile! Nu sa stai ca robu cu mana intinsa 7 ani dupa centura!
Dobra, hai sictir! Sa o minti pe ma-ta inainte de alegeri
iarasi minte asta…sau iara vedem asfalt nou peste ala vechi fara sa fie curatat sau dau cu emulsie….se apropie alegerile, nu mai stie PSD-ul ce sa mai faca…sper sa dispareti ca partid, ati readus Romania in evul mediu
ce-ti mai place porcul!