Astfel, de la ora 7, de când s-au deschis urnele, conform IPJ Timiș, au fost semnalate patru incidente în context electoral.
Cele mai frecvente sesizări au vizat frauda la vot, fotografierea buletinului de vot în timpul exercitării dreptului de vot și continuarea propagandei electorale.
„Efectivele MAI au aplicat două sancțiuni contravenționale și au întocmit două dosare penale cu privire la posibile infracțiuni. Subliniem faptul că toate sesizările de incidente electorale vor fi verificate cu celeritate și echidistanță”, a transmis Centrul de Comunicare Județean Timiș.
Din informațiile Tion, printre nereguli se numără faptul că la Iecea Mare ar fi lipsit câteva buletine de vot pentru primar, la o secție de votare din Voiteg s-a fotografiat un buletin de vot, iar la Recaș a continuat campania electorală, deși acest lucru este interzis începând de sâmbătă de la ora 7.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral. Orice încălcare a legii electorale poate fi sesizată la numărul unic de urgență 112.
Trimite articolul
XAsai ca nu este nici-o probledma ca frit si-a aratat buletinul de vot inainte de al ontroduce in urna ?.Vezi Antena TV.