Polițiștii timișeni povestesc că vinovat de producerea accidentului este un bărbat care circula la volanul unei Dacii pe un drum lateral. La intersecția cu drumul principal, spun polițiștii, acesta nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Opel condus regulamentar tot de un bărbat. Impactul a fost puternic și ambele mașini au fost avariate serios. Șoferul vinovat și un alt bărbat, pasager în autoturismul său, au rămas încarcerați în autoturism și au fost scoși afară de pompierii de la descarcerare. La spital a ajuns și celălalt conducător auto. Un copil în vârstă de 10 ani, pasager în Dacie, a fugit acasă imediat după producerea accidentului. I-a povestit mamei sale ce s-a întâmplat, iar femeia l-a adus la locul accidentului de unde a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.
„ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier în comuna Variaș. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD, un ofițer și 8 subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare și 3 echipaje SAJ. În accident au fost implicate 2 autoturisme, 3 persoane în unul (2 adulți și un copil de 10 ani), dintre care două persoane (adulții, bărbați) au rămas încarcerate. În cealaltă mașină se afla doar o persoană de sex masculin. Toate cele 4 persoane au fost transportate la spital la Timișoara”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!