La sediul DNA Timișoara s-au prezentat, marți dimineața, pentru a fi audiați liberalul Roma Gheorghe, primarul comunei Slatina Timiş, liberalul Viorel Roşca, primarul comunei Brebu, social-democratul Ion Moşoarcă, primarul comunei Grădinari, liberalul Ion Stoia, primarul comunei Forotic și Ion Vetriş, fostul primar al comunei Armeniş. Cei cinci sunt acuzați de fapte de corupție într-un dosar disjuns din cel în care este condamnat fostul șef APIA Caraș-severin, pentru fraude cu bani europeni.
În 20 iunie 2012, Romică Pavel Anculia a fost trimis în judecată pentru că și-a însușit bani din fondurile europene obținute pentru lucrări de curățire și întreținere a pajiștilor. Fostul șef APIA a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Romică Anculia a fost condamnat de către Tribunalul Arad, în luna martie 2013, la opt ani de închisoare cu executare. În același dosar a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare și fostul primar al oraşului Oţelu Roşu, Iancu Simion, la şase ani de închisoare cu executare, Valentin Ghiţă, fost primar din Socol, iar Tudor Jurj a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare.
Deciziile Tribunalului Arad au fost atacate cu apel la Curtea de Apel Timişoara.
UPDATE. În urma audierilor, cei patru primari din Slatina Timiş, Brebu, Forotic și Grădinari, precum și fostul edil din Armeniş au fost lăsați să plece.
Citiți principiile noastre de moderare aici!